Hipnoza ericksoniana

Vreau sa fiu fericit!

Erich FROM preciza că omul are nevoie de un sistem (o metapoveste) pe care să-și sprijine gândirea și de un obiect de devoțiune care să confere sens vieții sale (o profesie daca este posibil vocaționala, o persoana pentru care sa dezvolte iubirea, un loc numit „ACASA”)

Thomas L. Friedman a fost consiler a trei președinți ai USA, are patru licențe academice si trei doctorate, editorialist în probleme de relații externe al cotidianului „ The New York Times”, căștigător al Premiului „Pulitzer” :

– Unul din motivele pentru care statul național nu va disparea niciodata, chiar dacă va fi mai slab, este acela că el reprezintă ultimul „ Măslin” – ultima expresie a aparteneței noastre – din punct de vedere lingvistic, geografic și istoric.„Maslinii” sunt importanți. Ei reprezintă tot ce ne înrădăcinează și ne ancorează, ne identifică și ne localizează în această lume, fie că este vorba de o familie, o comunitate, un trib, o națiune, o religie sau, de cele mai multe ori, un loc numit „ ACASA” !

Acasa

“Si, in timp ce te relaxezi tot mai mult, mintea ta calatoreste, uneori … asa cum calatoresc tiganii, din loc in loc, fara sa mearga undeva anume … doar alunecand de colo colo, ceea ce pare romantic si relaxant…
doar daca nu exista un loc, ceva ce doresti cu adevarat sa ai … ceva ce doresti cu adevarat sa faci …
Caci este greu sa-ti atingi scopurile daca nu stii incotro mergi, daca nu folosesti o harta,
ci doar te rotesti incolo si incoace, fara sa-ti planifici dinainte … fara sa stii cum sa stii … care este directia corecta pentru tine, ce vrei sa faci cu adevarat.

Gandeste-te la animalele care migreaza dintr-un loc in altul … oare cum ar fi sa te trezesti intr-o zi … si sa ai deodata acel sentiment care iti spune foarte sigur ca e timpul sa faci altceva …

Ma intreb cum ar fi sa stii ceva fara sa stii de ce … sa stii ceva cu fiecare celula din corpul tau …
sa stii ce este dorit si necesar, asa cum stie un copil mic cand vrea o gura de apa, chiar daca nu stie, inca, ce este setea …
O tanjire, poate, o dorinta, o voire,
genul de sentiment pe care il avem atunci cand ne imaginam felul de mancare preferat…

Exact asa, sa-ti imaginezi acel sentiment de viitor unde totul este bine si ai obtinut in sfarsit, ceea ce aveai nevoie, ai facut in sfarsit ceea ce s-a cerut … pentru a avea acea senzatie,
pentru a mentine acel sentiment minunat …
pentru a sti ca nu este nevoie sa te intrebi, nu e nevoie sa mai ratacesti,
sa stii ce directie sa apuci … si sa te bucuri ca te duci acolo, de acum inacolo,
precum un porumbel de casa care, cumva, pare sa stie pe unde sa o ia ca sa ajunga acolo, inapoi,
unde ii este locul.

Odata ce stie directia, stie incotro sa mearga, merge intr-acolo, inapoi, exact acolo unde are nevoie …
si se simte confortabil si fericit …
si unde ii este locul.”
Tad James. “Scenarii de hipnoterapie”: “Acasa”(o metafora pentru clarificarea obiectivelor de suflet; pg.149-150”
O orientare neo – Ericksoniana

“Principalele modele ale hipnozei:
-model traditional;
-model standardizat (cu scenarii psihoterapeutice scrise in stil ericksonian);
-model ericksonian (utilizare).
“Manual de psihoterapie ericksoniana”- Brent B. Geary, Geffrey K Zeig (pg.198-199).Editura Polirom, an 2018; colectia “Psihologie clinica si psihoterapie” coordonata de prof. univ. dr. Ion Dafinoiu, presedintele Colegiului Psihologilor din Romania.

“Mergi increzator acolo unde te duc visele tale. Traieste-ti viata pe care ti-ai imaginat-o. Aspiratiile noastre sunt si posibilitatile noastre.”
Samuel Johnson (1705 – 1784)

“Psihologie pozitiva”- Charlotte Style;editura ALL, 2015.

Vreau sa fiu fericit!