Hipnoza ericksoniana

Renunțarea la obiceiurile proaste

„Nu contează ce obiceiuri proaste ai dezvoltat sau ce slăbiciuni vrei să depăşeşti, vei găsi remediul în interiorul tău. Indiferent dacă este vorba despre un obicei urât sau o mică prostie care îţi stă în cale, poţi scăpa de ele; poţi învinge toţi inamicii din calea succesului tău şi a fericirii tale, chemându-ţi ajutor divinitatea, puterea sublimă care se găseşte în stare latentă în interiorul tău.”

Toţi oamenii au obiceiuri. Tindem să facem anumite lucruri într-un anumit fel, oricând se iveşte ocazia. Obiceiul poate fi definit ca „dependentă”, „obişnuinţa”, „manierism” sau „fel de a fi”. Unele obiceiuri sau ritualuri sunt chiar folositoare. Ele stabilesc o tradiţie sau o rutină, punând la dispoziţie aşadar o măsură de ordine, eficiență şi un înţeles pentru viaţă. Dar, din păcate, unele obiceiuri te pot înlănţui într-o serie de tipare rigide minte-corp şi îţi pot inhiba deschiderea spre schimbare. Obiceiurile sunt un mod de viaţă – tipare pe care le urmăm, pentru că suntem obişnuiţi să le folosim. Unele obiceiuri sunt bune, altele sunt rele. Obiceiurile pe care le dezvoltăm atunci când ne exercităm meseria adesea fac diferenţa dintre mediocritate şi o performanţă excelentă. În acest capitol, vom analiza modul de dezvoltare a obiceiurilor şi felul în care putem scăpa de obiceiurile proaste, înlocuindu-le cu obiceiuri bune şi, în general, cum să construim tipare comportamentale care ne vor conduce spre succes.

Construirea obiceiurilor bune

O personalitate devine dominantă, creativă, pozitivă prin repetarea constantă a acţiunilor pozitive şi a gândirii creative, până atunci când aceste procese ale creierului devin o obişnuinţă. Putem construi o personalitate puternică sau slabă, conformă cu felul nostru de a gândi. Dacă păstrăm o atitudine mentală încrezătoare, afirmativa, decisivă, vom deveni puternici şi creativi; dacă vom aborda o gândire îndoielnică, ezitantă, nesigură, lipsită de încredere, retrasă, autodepreciativa, vom deveni negativişti şi ineficienţi. Este doar o chestiune de obişnuire a creierului cu un anumit tip de gândire comportamentală.

Auzim vorbindu-se foarte mult despre noroc şi alte lucruri care ne pot aduce sau nu succesul în afaceri. Cu siguranţă, şi acestea joacă un rol, dar adesea este vorba despre obiceiurile pe care le deprindem şi le aplicăm pentru direcţia pe care vrem să o urmăm. Nu suntem obligaţi să alegem să mergem într-o direcţie greşită. Tot ceea ce trebuie să facem este să ne urmăm înclinaţiile, pasiunile, apetitul normal, inerţia mentală, iar obişnuinţa va face restul. Obiceiurile nu iau niciodată pauză, nu se trezesc şi nu adorm; îşi întind în permanenţă corzile invizibile asupra gândurilor şi personalităţii noastre. Indiferent dacă este pentru binele sau pentru nenorocirea noastră, obiceiurile ne iau treptat în stăpânire. Ceea ce facem de bunăvoie astăzi mâine vom face cu mai multă uşurinţă şi mai uşor poimâine.

Cea mai uşoară metodă ca să căpătăm obiceiuri bune este, în loc de a scăpa de un defect sau un viciu direct, să cultivăm calitatea opusă. Persistă în a face acest lucru, şi celălalt va dispărea treptat. Ucide negativismul prin cultivarea a ceea ce este pozitiv.

Dorinţa de ceva mai bun şi mai înalt este cel mai bun antidot sau remediu pentru tendinţele decadente, de care cineva doreşte să scape. Când este format obiceiul de a aspira şi a te mişca spre ceva mai bun şi mai înalt, calităţile şi obiceiurile nedorite vor dispărea; ele vor muri, pentru că nu vor mai fi alimentate.

Distruge obiceiurile proaste

Nu este uşor să învingi un obicei vechi. Dar faptul că este posibil – la orice vârstă – a fost dovedit de mii de bărbaţi şi femei care şi-au învins obiceiurile care aproape le distruseseră carierele şi poate că le distruseseră chiar şi vieţile.

Problema pe care o întâmpină cei mai mulţi oameni în încercarea de a scăpa de obiceiurile proaste sau de a crea unele bune este aceea că ei nu realizează că dispun de o forţă latentă şi că nu apelează la sinele lor mai puternic, mai înalt. Nu folosesc nici jumătate din puterea subconştientului lor, pârghia dată de Dumnezeu pentru a ne ajuta să ne ridicăm la o stare divină. Determinarea lor este slabă, prostească. Nu pun în ea suficientă energie şi curaj.

O metodă excelentă de a scăpa de un obicei prost este aceea de a-i tăia metodele prin care el se alimentează. Nu trata cu blândeţe un obicei prost sau să încerci să scapi de el puţin câte puţin. Atacă-ţi inamicul cu vitejie şi încredere. Foloseşte metoda propusă de profesorul William Jones pentru a ne elibera de sub puterea obiceiului vechi şi de a da naştere unuia nou.

„Trebuie să avem grijă”, spunea el „să ne smulgem din ghearele vechiului obicei cu o iniţiativă cât mai decisă şi mai puternică. Trebuie să acumulăm toate motivele care ne vor întări motivaţia. Trebuie să ne situăm în permanenţă într-o poziţie de încurajare faţă de noua cale. Trebuie să ne asumăm obligaţii incompatibile cu vechile obiceiuri. Trebuie să ne alimentăm hotărârea prin orice mijloace avem la dispoziţie”.

Singura cale pentru a renunţa este aceea de a renunţa şi de a-ţi întări convingerea că nu vei mai avea nimic de-a face cu acel lucru care ţi-a produs rău. Dacă îţi respecţi hotărârea cu seriozitate şi distrugi toate legăturile cu trecutul, aceasta îţi va aduce în ajutor resursele ascunse ale existenţei despre care, probabil, nu ştiai nimic. Dar, dacă laşi deschisă o mică portiţă de retragere şi te gândeşti că probabil atunci când tentaţia obiceiurilor vechi va deveni prea puternică îi vei ceda puţin, îţi slăbeşti şansele de a reuşi.

Dar, dacă laşi deschisă o mică portiţă de retragere şi te gândeşti că probabil atunci când tentaţia obiceiurilor vechi va deveni prea puternică îi vei ceda puţin, îţi slăbeşti şansele de a reuşi.

Nu este un lucru uşor de realizat, atunci când „obiceiurile proaste” au făcut parte din felul tău de a rezolva problemele. Ai folosit tehnici de succes atât de des încât ai crezut că vor funcţiona tot timpul. Vor deveni felul tău „obişnuit” de a rezolva treburile. Dar circumstanţele se schimbă, şi ceea ce a funcţionat în trecut nu mai are efect în prezent. Mulţi oameni se încăpăţânează în privinţa obiceiurilor lor. „O să meargă pentru că a mers întotdeauna”. Oamenii inteligenţi recunosc şi acceptă faptul că abordarea obişnuită nu este calea cea mai bună pentru a rezolva problema, a scăpa de vechiul obicei şi a căuta noi abordări.

Atunci când un profesor cu vechime de la Business Administration a fost solicitat de către un lanţ de magazine ca să pună la punct şi să administreze un program de training pentru directorii de magazine, a plănuit sesiunile folosind aceleaşi tehnici pe care le întrebuinţa cu succes la universitate. Nu i-a luat mult să-şi dea seama că folosind aceste metode nu reuşea să-i înveţe pe cursanţi nimic.

După câteva întâlniri, profesorul şi directorul de training al companiei au discutat despre lipsa de rezultate. Directorul a spus: „Aceşti oameni, bărbaţi şi femei, sunt oameni activi şi se plictisesc repede de prelegeri”.

„Dar”, a răspuns profesorul, „prelegerea este mijlocul meu de transmitere a informaţiei. Este singura metodă de a trata toată informaţia pe care o au de parcurs în timpul dat. Întotdeauna a funcţionat bine. Se vor obişnui”.

Directorul nu a fost de acord. „Trebuie să-i implicaţi mai mult în acest proces. Stilul de predare folosit la facultate nu va da rezultate aici”.

Profesorul s-a gândit mult la acest aspect. A pus la punct ceea ce considera un stil de prezentare interesat, chiar amuzant pe alocuri, pentru care a fost adesea complimentat. Schimbarea de stil a fost ca şi cum ar fi distrus un obicei care îi era foarte la îndemână. A hotărât să încerce o nouă abordare. Se va abţine, chiar dacă ştia că va fi greu să nu conferenţieze şi va încerca să implice şi auditoriul.

Subiectul următoarei sesiuni a fost procesul de angajare. În loc să ţină prelegerea pe care o pregătise, a început prin a-i întreba pe managerii din magazine ce probleme întâmpinau în a-i atrage şi a-i selecta pe noii angajaţi. Unul după altul, participanţii la curs au povestit despre metodele lor, despre succesele şi eşecurile lor şi despre îngrijorările lor în acest domeniu. Profesorul a fost tentat să dea răspunsuri lungi, academice, dar şi-a adus aminte de hotărârea de a-i lăsa pe cursanţi să fie mai implicaţi. Spre marea sa încântare, fiecare manager şi-a povestit experienţa, adesea ajutându-i pe ceilalţi, împărtăşindu-le succesele şi atenţionându-i despre problemele ce pot apărea. Profesorul a suplinit poveştile lor cu scurte comentarii şi recapitulări. Până la finalul sesiunii, multe dintre lucrurile pe care intenţiona să le prezinte în conferinţă fuseseră acoperite în cadrul discutiilor, şi auditoriul a părăsit încântat sala, aşteptând cu nerăbdare următoarea întâlnire.

Profesorul i-a spus directorului că acesta fusese cel mai greu lucru pe care trebuise să-l facă – să se abţină de la a domina auditoriul cu ideile sale, dar, pentru că a reuşit, şi el, şi cursanţii au avut o întâlnire de succes şi plină de recompense.

Amânarea

Unul dintre cele mai proaste obiceiuri de la locul de muncă este amânarea.

„Maine, mâine, nu astăzi”, spun toţi oamenii leneşi .

Nu trebuie să fii leneş ca să amâni. Cei mai mulţi oameni amâna. Avem tendinţa de a amâna până în ultimul minut lucrurile pe care nu ne place să le facem sau de care ne este teamă. Sunt multe motive de amânare. E posibil să nu ne placă ce avem de făcut, s-ar putea să preferăm o altă sarcină, dar, adesea amânăm pentru că ne este frică să nu dăm greş.

Vedem adesea oameni competenţi, forţaţi să facă o muncă mediocră, din cauza influenţei descurajante şi apăsătoare a fricii. Pe de altă parte, sunt oameni competenţi ale căror eforturi sunt anulate şi a căror abilitate de a realiza este practic ruinată din cauza dezvoltării acestui monstru, care în timp va face din cea mai determinată persoană una nehotărâtă, timidă şi ineficientă.

Nu este nici un moment precum cel prezent. Nu există nici un alt moment, nici o altă forţă sau energie decât cele prezente. Energia pierdută în amânarea sarcinilor de azi pentru ziua de mâine ar fi fost suficientă pentru îndeplinirea lor. Cât de greu şi de neplăcut este să îndeplineşti o sarcină care a fost amânată. Sarcina care ar fi putut fi îndeplinită la vremea ei cu plăcere sau entuziasm devine o corvoadă, după ce a fost amânată mai multe zile sau săptămâni.

Promptitudinea scoate corvoadă din calcul. Amânarea înseamnă delăsare, şi pornirea de a face înseamnă pornirea de a nu face. Îndeplinirea unei sarcini este asemănătoare cu plantarea unei seminţe; dacă nu este făcută la momentul potrivit, atunci celelalte momente vor fi toate nepotrivite. Vara nu va fi suficient de lungă pentru a se maturiza fructul unei acţiuni întârziate.

Oamenii care acţionează prompt întotdeauna, chiar dacă fac greşeli ocazionale, vor avea succes atunci când cei care amâna, chiar dacă au un raţionament mai bun vor eşua.

Iată câteva sugestii ca să învingi amânarea:

  • Amânarea nu înseamnă numai nerespectarea termenelor, înseamnă ratarea începutului. Aşadar, porneşte! Adu-ţi aminte adagiul lui Benjamin Franklin: „nu lasa pe mâine ce poţi face astăzi”.
  • Lasa deoparte frica de a face ceva nou sau diferit. Cercetează subiectul şi acţionează!
  • Atunci când te confrunţi cu un proiect complex, nu-l lăsa să te copleşească. Împarte-l în segmente controlabile. Stabileşte un termen pentru fiecare segment în parte.
  • Fă lucrurile de care îţi este frică sau care îţi displac cel mai mult atunci când eşti mai proaspăt şi plin de energie.
  • Fixează-ţi puncte intermediare. Obţinerea motivaţiei înainte de a începe un proiect care nu va da roade în curând poate fi dificilă. Fixând puncte intermediare de execuţie pentru fiecare etapă a proiectului, vei avea sentimentul de mulţumire, văzând progresele pe care le faci periodic.
  • Începe de oriunde. Dacă nu ştii de unde să începi un proiect dificil, decât să-l analizezi tot timpul, mai bine faci o presupunere preliminară şi începi să lucrezi. Munca în sine stimulează creierul. Dacă nu funcţionează, o poţi lua de la capăt. Este mai bine să-ţi asumi un rol activ decât să stagnezi cu începerea proiectului.
  • Atunci când lucrezi la un proiect special, care este suplimentar muncii tale obişnuite, este tentant să-l laşi deoparte „până când am mai mult timp”. Rezerva-i zilnic o perioadă de timp în care să lucrezi la el.
  • Acorda-ţi o recompensă când ai îndeplinit o sarcină la timp, pe care de obicei o amânai.

Conştientizează-ţi slăbiciunile

Dacă ai obiceiuri proaste care te reţin, împiedicându-te să obţii succesul la locul de muncă, îţi vei putea întări puterea de a le depăşi, spunându-ţi constant: „Ştiu că acest lucru (spune-i pe nume) mă ţine în loc. Nu sunt atât de eficient pe cât ar trebui, nu gândesc atât de limpede, nu-mi pot controla mintea atât de bine cum aş putea să o fac, dacă nu aş fi împiedicat de această slăbiciune. Urăsc aceste obiceiuri care mă trag înapoi şi care mă vor determina să eşuez. Ştiu că, dacă nu-mi schimb acest obicei, mă va lega tot mai mult de el şi îmi va reduce şansele de a scăpa de el”.

Vorbeşte cu tine însuţi în acest fel ori de câte ori eşti singur şi vei fi surprins să vezi cât de repede o sugestie audibilă va slăbi forţa acestui obicei. În scurt timp, aceste învăţăminte îţi vor întări atât de mult hotărârea încât vei fi în stare să scapi de această slăbiciune.

Wally L. era unul dintre acei şefi care simţea că trebuie să deţină controlul total asupra departamentului său. El superviza 12 tehnicieni, a căror muncă, deşi era eficientă, era verificată şi reverificată de Wally după – şi adesea în timpul procesului de lucru. Pentru că fluctuaţia de personal din departamentul său era mai mare decât cea din celelalte secţii, şeful său l-a chemat să discute acest lucru.

„Wally, întrebările puse oamenilor la ieşirea din schimb au arătat că cei care părăsesc departamentul tău au aceeaşi plângere. Spun despre tine că le supraanalizezi munca. Angajezi oameni buni. Lasă-i să-şi facă treaba.”.

„Dar”, a replicat Wally, „eu sunt responsabil pentru munca lor. Dacă nu sunt atent la ei, înseamnă că nu-mi fac treaba”.

„Wally, oamenii buni trebuie lăsaţi să-ţi facă treaba, fără ca cineva să se uite peste umărul lor tot timpul. Eu sunt responsabil pentru munca ta, dar nu îţi urmăresc fiecare mişcare, pentru că am încredere în tine. Trebuie să ai încredere în oamenii care muncesc pentru tine”.

„Dar, dacă îi las singuri, nu voi putea vedea greşelile la timp ca să le corectez sau nu le voi vedea deloc”.

„Sunt alte mijloace de a păstra controlul, fără a-i supraveghea. Există tehnici demonstrate despre cum să delegi munca eficient. Învaţă-le şi aplică-le eficient”.

Wally s-a gândit mult timp şi cu seriozitate la lucrurile discutate. Îi era frică să renunţe la controlul strict, dar ştia că acest lucru trebuie făcut.

A fost greu pentru Wally să se împiedice să-i mai supravegheze pe oameni. Atunci când a fost tentat să se uite peste umărul unui tehnician, şi-a spus: „Nu o face. Trebuie să ai încredere în el”.

În timp, şi-a construit încrederea de care avea nevoie în fiecare muncitor şi a recunoscut că, deşi ocazional mai apăreau erori, ele erau detectate cu uşurinţă de tehnicianul de la controlul calităţii şi erau remediate. Munca a devenit mai uşoară pentru Wally şi tensiunea din departamentul său a scăzut. Fluctuaţia de personal a încetat, şi Wally a putut să pună în practică planurile pe care le avea.

Emily R. era întotdeauna în criză de timp. Chiar şi când era elevă, se grăbea să-şi facă lecţiile şi îndatoririle de acasă, nerăbdătoare să le termine ca să iasă la joacă. Atunci când a obţinut prima slujbă ca operator de prelucrare date, a avut aceeaşi abordare. Era prima care îşi îndeplinea sarcinile, dar adesea erau pline de erori şi trebuiau refăcute. Supraveghetorul a atenţionat-o să fie mai atentă şi să nu se mai grăbească, dar vechile obiceiuri nu puteau fi învinse. După o perioadă, şefa ei a trecut-o într-o perioadă de probă. I-a spus: „Emily, eşti o persoană inteligentă, dar obiceiul tău de a pune rapiditatea înaintea acurateţei te va împiedica să faci vreodată o treabă bună. Trebuie să renunţi la acest obicei. Dacă nu-ţi îmbunătăţeşti randamentul, va trebui să te concediem”. I-a sugerat că, la următoarea însărcinare, să se concentreze asupra acurateţei şi să nu se grăbească deloc la timp.

Emily era zdruncinată. Îi plăcea slujba, dar se mândrea cu viteza ei. S-a hotărât să încerce să scape de acest obicei. La următoarea sarcina, a lucrat lent o vreme, dar, după puţin timp, a început să se grăbească din noi. S-a oprit brusc, a verificat munca pe care o făcuse şi a observat că prima parte era corectă, dar că existau câteva greşeli în cealaltă parte, în care se grăbise. Şi-a corectat erorile şi şi-a continuat muncă.

Şi-a spus: „Obiceiul prost îmi creează un mare dezavantaj la serviciu; mă supune la comparaţii ridicole, nefavorabile cu alţii. Ştiu că am mai multe abilităţi decât mulţi dintre aceia care realizează mai multe lucruri ca mine. Acum voi învinge acest obicei prost, acela de a-mi distruge şansele. Mă voi elibera de acest impuls de a pune viteză în fata acurateţei, indiferent  cât de greu îmi va fi”.

Emily a avut nevoie de câteva săptămâni ca să-şi programeze subconştientul să accepte hotărârea de a reduce viteza şi de a se concentra asupra corectitudinii, devenind astfel unul dintre lucrătorii cei mai buni din departamentul ei.

Nu ocoli adevărul

Fii conştient de propriile obiceiuri proaste. Nu ocoli problema. Nu poţi învinge un obicei prost dacă nu admiţi că îl ai. Trăieşti într-o închisoare la nivel psihlogic, pe care ţi-ai construit-o singur. Eşti legat de credinţele, opiniile, pregătirea şi influenţele din mediul înconjurător. La fel ca majoritatea celorlalte fiinţe, ai obiceiuri. Eşti condiţionat să ai reacţiile pe care le ai.

Îţi poţi întipări în minte ideea de a-ţi îmbunătăţi obiceiurile de la locul de muncă, pentru ca ele să ajungă în adâncul subconştientului. La acel nivel, vei dobândi o nouă perspectivă de înţelegere a felului în care funcţionează mintea. Vei descoperi în tine resurse infinite, care îţi vor susţine hotărârea şi îţi vor demonstra adevărul ei.

Dacă ai această dorinţă puternică de a te elibera de acele oprelişti care îţi înfrânează calităţile, eşti pe jumătate vindecat. Atunci când dorinţa de a renunţa la un obicei prost este mai puternică decât voinţa de a continua, vei fi uimit să descoperi că nu este greu să înfrângi acest obstacol.

Orice gând indus este amplificat de minte. Fixează-ţi în minte conceptul de succes şi împlinire. Concentrează-te pe această direcţie nouă. Făcând asta, vei da naştere unor sentimente care, treptat, vor îngloba conceptele de succes şi împlinire. Orice idee pe care o stimulezi emoţional în acest fel va fi acceptată de subconştient şi pusă în practică.

De reţinut:

  • Alege obiceiul pe care vrei să-l schimbi. Alege un obicei care nu numai că reprezintă un element deranjant în viaţa ta, ci este şi o piedică în calea atingerii obiectivelor dorite. Alege un tipar de comportament care te nemulţumeşte şi modifică-l într-un mod constructiv.
  • Identifică problema. După ce ai ales obiceiul-tintă, identifică ceea ce faci de fapt şi ceea ce vrei să faci de fapt. Sparge o problemă majoră în etape, care sunt mai uşor de gestionat.
  • Stabileşte-ţi un obiectiv stimulator şi realizabil şi un interval de timp. Obiectivele trebuie să fie provocatoare, dar şi realizabile; dacă îţi extinzi orizonturile şi acţiunile treptat şi într-un mod potrivit, ar trebui să-ţi atingi obiectivele propuse.
  • Pregăteşte-te să jeleşti pierderea unui obicei. Atât înainte, cât şi în timpul programului de schimbare a obiceiului, să nu fii surprins dacă vei simţi un sentiment profund de pierdere. Vei putea să simţi lipsa satisfacţiei de a găsi greşeli, atunci când supraanalizezi, sau a bucuriei de a termina primul un proiect – chiar dacă nu ar fi cel mai corect. Dar, în timp, subconştientul se va ajusta şi nu vei mai simţi această pierdere.
  • Consultă un antrenor sau un consilier. Caută experienţa şi înţelepciunea unui prieten sau a unui mentor sa a unui consilier profesional, care să fie un fel de antrenor, în această fază de început. El sau ea te va ajuta să-ţi stabileşti obiectivele, îţi va da ponturi şi te va sprijini să depăşeşti stările de disconfort care pot apărea şi îţi poate da sugestii şi încurajări atunci când rămâi în urmă.
  • Acţionează ! Fă-o ! Fă primul pas ! Vei vedea curând ce poţi să faci şi ce nu poţi să faci, precum şi ce resurse ai la dispoziţie. Cu siguranţă vei căuta în tine toate informaţiile vitale, abilităţile şi punctele de sprijin.
  • Alătură-te grupurilor de oameni care vor să renunţe la un obicei prost sau să dezvolte un obicei prost. Atunci când mai mulţi oameni, care au acelaşi obiectiv, interacţionează, fiecare primeşte o cantitate sporită de sprijin de la ceilalţi membri ai grupului. Caută asociaţii, precum „Alcoolici Anonimi”, care sunt pregătite să te ajute în anumite situaţii.
  • Acţionează sistematic. Modificarea de comportament este un proces de evoluţie, care adesea are loc în trei faze:
  1. Eliberarea de tiparele vechi.
  2. Producerea schimbării.
  3. Stăpânirea noului tipar.

A doua fază are ca scop încorporarea noilor abilităţi, unelte, resurse şi activităţi pozitive. Dacă prima fază este deprimantă, cea de-a doua fază poate provoca anxietate, în timp ce aplici noile tipare. Ultima fază intervine atunci când încercarea şi eroarea, alături de practică, conduc la stăpânirea noului obiectiv. Schimbarea începe să fie naturală.

  • Nu renunţa ! Una dintre cele mai seducătoare capcane legate de schimbările comportamentale este aceea că, uneori, procesul de învăţare se desfăşoară rapid la începutul procesului. Şi apoi intervine o perioadă de stagnare. Nu renunţa! Nu deveni prea optimist după câteva victorii sau prea dezamăgit după câteva eşecuri. Este normal să existe aceste urcuşuri şi coborâşuri… să fii la pământ şi apoi să fii din nou în picioare, mişcându-te.
    • Succesul înseamnă să te ridici după fiecare lovitură; să ai curaj de fiecare dată când îţi este teamă; să ai încredere atunci când eşti descurajat.
  • Urmează calea. Urmarea drumului pe care l-ai ales, învingerea barierelor şi obstacolelor întâlnite în cale este parte integrantă a procesului de învăţare. Distrugerea, construirea şi controlarea unui lanţ de învăţare a unui comportament complex, adânc impregnant – este un proces care durează toată viaţa.

Autor: Joseph Murphy

Acest cabinet este avizat de Colegiul Psihologilor din Romania(cod de inregistrare 1 CT 1705).Daca doriti sa va programati, puteti sa sunati la numarul de telefon, care se gaseste, cu un click aici, sau puteti sa completati spatiile libere si sa trimiteti un mesaj

Leave a Reply