Hipnoza ericksoniana

Pionierii hipnozei din secolul optsprezece

Pionierii hipnozei din secolul optsprezece

Ne vom incepe discutia despre pionierii hipnozei din secolul 18 cu un nume celebru din cadrul grupului pseudostiintific: Anton Mesmer.

Frans Anton Mesmer

Mesmer este, probabil, cel mai cunoscut nume din intreaga istorie a hipnozei, cu toate ca el nu a folosit aceasta arta sau stiinta sub acest nume.

Fiind prima persoana care a incercat vreodata sa explice stiintific ceea ce facea, adeseori este creditat cu titlul de “Parintele hipnozei”, titlu pe care il imparte cu alte 2 personalitati. In comunitatea hipnoterapeutilor circula in continuare numeroare referiri la Mesmer si la cercetarile sale, acesta fiind un tribute care nu-I poate fi refuzat.

Mesmer s-a nascut in Germania, in data de 23 mai 1734, pe Bordensee sau Lacul Constanta. Deoarece acest lac se afla la granite dintre Elvetia si Austria, unele publicatii il considera nascut in una sau alta din aceste 2 tari, existand si o anumita inconsecventa cu privire la data nasterii, din cauza lipsei de precizie a registrelor de stare civila din epoca.

La inceput a studiat medicina la Viena, devenind medic.

Dupa ce a urmarit o demonstratie de vindecare prin magnetism, sustinuta de Parintele Maximilian Hell in 1774, si-a inceput experimentele cu magneti. S-ar parea ca primii magneti i-a imprumutat chiar de la Parintele Hell. Pe urma, in 1766, Mesmer si-a scris teza de doctorat, De Planetarum Influxus in care si-a formulat pentru prima oara teoria referitoare la influenta plantelor asupra corpului omenesc. El credea ca trupul omului este strabatut de un gen de fluid magnetic sic a acest fluid magnetic trebuia sa fie distribuit uniform pentru a se garanta sanatatea corpului. A postulat ca propriile noastre corpuri sunt asemenea unor magneti cu poli la fiecare capat – si ca aducerea unui magnet in aproprierea corpului omenesc ajuta la echilibrarea si armonizarea acestui fluid magnetic care ne inconjoara. Teoria sa a fost intitulata initial „gravitatia animala” si in cele din urma a devenit cunoscuta sub denumirea de „magnetismul animal”. Cu toate ca teoriile sale i-au intrigat pe multi, Mesmer a mai amestecat si astrologia si metafizica in teoriile sale – ceea ce a provocat adancirea prapastiei de credibilitate care il despartea de sceptici.

Primul lui subiect a fost Franzl Oesterlin, o tanara, prietena cu sotia lui Mesmer. Fata era victima isteriei si convulsiilor combinate, cu simptome de voma, orbire temporara, atacuri de paralizie, halucinatii, incapacitate de eliminare a urinei, dureri dentare violente si „alte simptome teribile”, pentru a-l cita pe Mesmer. I-au fost legati magneti de picioare si in jurul gatului si „o durere arzatoare si patrunzatoare i s-a ridicat din talpi de-a lungul picioarelor, sfarsind printr-un spasm mai intens la nivelul crestei iliace. Aici, durerea s-a unit cu o alta, la fel de agonizanta, care ii venea din ambii sani, aruncand fulgere de durere spre cap si unindu-se la radacina parului. Pacienta a avut o senzatie de arsura la nivelul articulatiilor. In anumite parti ale corpului, fluxul magnetic parea sa fie intrerupt, devenind chiar mai intens. In curand a devenit insensibila la magneti si s-a vindecat de toate atacurile.”

Vindecarea este definitiva.

Acum, sa analizam ce s0a intamplat. In epoca respectiva, magnetii reprezentau ceva nou si misterios si unii credeau ca aveau puteri miraculoase. Subiectul ii respecta fiind convinsa ca aveau sa produca rezultate. Si pentru ca rezultatele erau asteptate, chiar s-au produs!

De asemenea, in epoca, durerea era considerata necesara pentru vindecare. Prin urmare, ceea ce au facut magnetii a fost ca, prin intermediul prietenilor nostri, credinta, convingerea si asteptarea, au produs o durere rapida, intensa, care a indeplinit sarcina infrangerii simptomelor psihologice.

Nu a durat mult si Mesmer a descoperit ca magnetii nu erau esentiali pentru „vindecare” si a ajuns sa creada, in schimb, ca rezultatele se datorau unui fluid invizibil, voluminos, care strabatea totul, fiind afectat de pozitia planetelor.

In curand si-a modificat teoriile magnetismului pentru a include in ele faptul ca, fara a sti cum, era dotat cu un volum mai mare de „fluid magnetic” decat alti oameni – cu toate ca orice om beneficiaza de o anumita cantitate din acest fluid.

Celebritatea lui Mesmer s-a amplificat rapid si a magnetizat multi pacienti; si, dupa cum este usor de crezut, ceilalti medici s-au infuriat pe el si l-au etichetat drept sarlatan!

Insa el si-a continuat mai departe cercetarile.

Din nefericire pentru evolutia hipnozei, Mesmer nu a stiut ca „vindecarile” sale se datorau exclusiv talentului sau de a induce o stare de transa hipnotica indrumata, ajutandu-i pe pacienti sa-si foloseasca, de fapt, puterea propriului subconstient pentru a se vindeca – ca urmare, prima infrangere l-a lasat fara nici o explicatie.

In incercarea de a vindeca o tanara oarba si nevrotica, Maria Theresa Paradies, pianista si protejata a imparatesei, el a reusit sa o ajute sa-si recapete vederea, insa nu a putut sa explice pierderea echilibrului – care i-a infuriat la culme pe parintii fetei. Tatal ei a venit la clinica lui Mesmer, cerandu-i sa o externeze imediat. Tanara se ruga sa ramana; insa tatal ei a scos sabia ca sa-si intareasca cuvintele, fata a intrat in convulsii si si-a pierdut din nou vederea, pe care nu si-a mai recapatat-o niciodata, cu toate ca ochii ei nu aveau nici un defect fizic.

Natural, criticii lui Mesmer au profitat de acest incident; si a fost numita o comisie care sa investigheze. Ceea ce comisia a si facut – timp de 3 ani – si a decis intr-un final ca Mesmer reprezenta un pericol pentru Viena, acordandu-i numai 2 zile pentru a pleca.

Mesmer s-a mutat apoi la Paris, unde a invitat oameni de stiinta de renume sa participe la demonstratiile sale si a incurajat clasele nevoiase sa vina la clinica lui sa se trateze. Raspunsurile intarziate, descurajatoare, s-au concretizat printr-o noua mutare, de aceasta in Belgia, in 1781.

Mozart a devenit un admirator al lui Mesmer si, la insistentele lui Mozart, Mesmer s-a intors la Paris, a cumparat un hotel pe Rue Montmartre, unde a renuntat la stiinta magnetizarii oamenilor si a inceput sa se ocupe de vindecari, provocand o mare tulburare la Paris.

Clinica lui a devenit un punct de atractie al Parisului – unde magnetizarea a ajuns la fel de populara ca si ascensiunile cu balonul cu aer cald. Mesmer si-a realizat aici legendarul bacquet, o monstruozitate care avea sa fie invidiata chiar si de catre unele dintre celebritatile divertismentului din zilele noastre. Era vorba despre o platforma circulara, de aproximativ 30 de m inaltime, cu o capacitate de aproape 30 de locuri. In tavan erau orificii in care subiectii puteau sa introduca bare metalice pentru a primi „fluxul magnetic” si a se lasa purtati de acesta. Inauntru erau nenumarate sticle, umplute in prealabil cu importantul, invizibilul si tamaduitorul „fluid magnetic” care, desigur, se revarsa din varful degetului lui Mesmer. Scenariul era intregit de muzica, de fulgere neobisnuite si de prezenta unor obiecte cu o mare capacitate de sugestie, astfel incat pana si scepticilor le era usor sa intre in starea de transa si convulsii apucand capatul unei bare de fier. Uneori, Mesmer „magnetiza” si plicuri goale care, odata deschise ulterior, ar fi produs o convulsie. Oare Hollywood-ul nu ar putea sa realizeze o scena foarte interesanta intr-un film, pe baza acestui scenariu?

Aceste spectacole i-au adus din nou lui Mesmer oprobriul public in Franta – intr-o asemenea masura incat in cursul vietii sale au fost publicate caricaturi in care Mesmer era reprezentat cu cap si urechi de magar, in timp ce magnetiza o femeie, cu explicatia: „DEGETUL MAGIC SAU MAGNETISMUL ANIMAL”. Unele dintre aceste caricaturi erau deosebit de degradante, reprezentandu-l pe Mesmer si pe adeptii lui ca o haita de caini!

De aceasta data, Mesmer a ramas la Paris pana cand o comisie numita de regele Ludovic al XVI-lea si condusa de Benjamin Franklin i-a investigat cercetarile si a emis apoi un raport nefavorabil. In unul dintre experimentele pe care le-a urmarit Franklin, o femeie bea o cana de apa „magnetizata”, pe care ea o credea apa normala. Nu se intampla nimic. Cu toate acestea, daca bea o cana de apa normala, pe care o credea magnetizata, intra in transa.

In alt experiment erau implicati copaci magnetizati. Din nou, subiectul nu intra in transa la copacul corect – in schimb incepea sa aiba convulsii cand atingea copacul care credea ca fusese magnetizat. Franklin l-a declarat pe Mesmer sarlatan, toate vindecarile si rezultatele lui teatrale fiind provocate de imaginatie. Oricare dintre noi ar fi putut sa ajunga la aceeasi concluzie.

Ma intreb daca Franklin avea idee ca o sa vina o zi cand intreaga profesiune a hipnoterapeutilor avea sa se bazeze atat de mult pe observatia lui. Ceea ce rareori se divulga este ca Franklin credea ca era potrivit sa se realizeze mai multe experimente pentru descoperirea impactului imaginatiei, insa a fost expediat inapoi in America dupa ce colegii lui Mesmer au obtinut ceea ce urmareau.

In orice caz, din nefericire, Mesmer nu a inteles care era rolul imaginatiei in toate cazurile sale incununate de succes si a fost obligat sa se retraga in Elvetia, unde a dus o viata retrasa si trista, tratandu-si ocazional vecinii, pana la moartea sa, care a survenit in anul 1815. Cu mult inaintea mortii, a pierdut controlul asupra magnetizarii, spiritualistii combinand-o cu spiritismul.

Daca mesmer sau oricare alt pionier de la inceputurile hipnozei ar fi inteles intr-adevar macar rolul vital al unei parti din ingredientele formulei hipnozei, credinta, imaginatie, asteptari si convingere, intreaga istorie a hipnozei si-ar fi schimbat cursul! Pare tragic ca nici pionierii din secolul 19 nu au reusit sa invete din greseala lui Mesmer. De ce nu au putut sa faca si ei aceeasi observatie corecta pe care a facut-o Benjamin Franklin la sfarsitul secolului 18?

Unul dintre descendentii directi ai lui Mesmer a fost intervievat la inceputul anului 1990 de Penny Dutton Raffa, fondatoare a Galeriei Internationale de Celebritati din domeniul Hipnozei. Speranta mea este ca in cele din urma, candva in viitor, continutul acestui inverviu va deveni accesibil in forma scrisa. Din nefericire, din cauza problemelor de sanatate ale fondatoarei, Galeria Internationala de Celebritati din domeniul Hipnozei a intrat in hibernare dupa debutul secolului 21. Numai timpul va putea sa ne arate daca aceasta organizatie va fi reinviata. In opinia mea profesionala, ceea ce a fondat Penny Dutton Raffa trebuie sa supravietuiasca.

Parintele Gassner

Parintele Gassner, un preot catolic, a fost contemporan cu Mesmer (1727-1779) si a fost, de asemenea, activ in domeniul hipnozei. Se parea ca a lucrat pentru o scurta perioada de timp impreuna cu Mesmer, potrivit cel putin unui istoric. Parintele Gassner stapanea arta sugestiei ca mijloc de vindecare prin credinta si a fost, poate, primul dintre vindecatorii moderni.

In cel putin o ocazie, Parintele Gassner a redus rata pulsului si a respiratiilor unei femei pana in punctul in care 2 medici ingroziti (care erau invitati la demonstratie) au declarat-o moarta. Pe urma, dupa 2 minute si jumatate, el i-a readus functiile fiziologice la normal si „a readus-o la viata”.

Enoriasii lui nu au avut incotro si au considerat ca Dumnezeu il inzestrase cu puteri divine si avantajul psihologic pe care l-a avut el a fost convingerea ferma a oamenilor ca ceva se va petrece!

Si in calitate de autoritate religioasa, Parintele Gassner a lucrat in cele mai favorabile conditii cu putinta pentru obtinerea unei reactii hipnotice. Oamenii credeau ca reprezenta autoritatea lui Dumnezeu asupra lor si prin urmare se asteptau sa se intample ceva atunci cand vorbea Parintele Gasner.

Imagineaza-ti urmatorul scenariu si dramatismul lui: Parintele Gassner realiza inducerea transei intr-o catedrala slab luminata, inconjurandu-si enoriasii cu o lumanare aprinsa, un crucifix incrustat cu diamante si murmurand sugestii „de adormire” in limba italiana. Ca urmare a credintei lor, oamenii isi imaginau foarte usor ca puterea lui Dumnezeu lucreaza prin intermediul preotului! Astfel, chiar si subiectii dificili intrau instantaneu in starea de somn la o atingere a crucii, in vreme ce simpla prezenta a crucii era suficienta pentru a-i hipnotiza pe majoritatea subiectilor.

Timpul mediu necesar Parintelui Gassner pentru inducerea starii de transa era, in mod incredibil, de numai 7 secunde, din nou dovedint eficacitatea credintei, imaginatiei, asteptarilor si convingerii.

Parintele Gassner a fost unul dintre primii care a reusit sa induca starea calma de transa, spre deosebire de obisnuitele convulsii din transa. Pe de alta parte, datorita acestei mari diferente dintre metoda lui si metodele „magnetizatorilor”, el nu a fost considerat un cercetator stiintific. Poate ca ar corespunde mai curand grupului artistic modern.

Marchizul Chastenet de Puysegur

Fost student al lui Mesmer si unul dintre adeptii cel mai putin stiintifici ai lui Mesmer, marchizul Chastenet de Puysegur a trait si a experimentat in Buzancy, Franta. El a dezvoltat teoriile lui Mesmer cu privire la magnetism, obtinand ceea ce a devenit cunoscut sub numele de magnetism directionat.

Puysegur a formulat teoria potrivit careia factorul principal al realizarii magnetizarii era insusi magnetizatorul. Si astfel s-a perpetuat o alta greseala elementara – ipoteza ca puterea ii apartinea hipnotizatorului si nu mintii subconstientului.

Din cauza mai sus mentionatei opinii gresite, marchizul a decis ca magnetii nu erau necesari – ca urmare, „magnetiza” un ulm si obtinea rezultate de la oamenii care vizitau acel ulm.

Imagineaza-ti, numai! Populatia locala se putea duce sa profite de ultimele cuceriri ale transei cu convulsii chiar si in absenta marchizului.

Esti de acord ca formula hipnozei opera si in cazul mintilor oamenilor care erau „magnetizati” de un copac? Daca cineva crede ca un copac a fost magnetizat si apoi isi poate imagina cu usurinta ca va fi magnetizat de acelasi copac, prin urmare asteptandu-se sa fie magnetizat, starea de hipnoza nu s-ar instala chiar daca ar fi fost vorba de un alt copac? Si Franklin observase pe cineva intrand in transa dupa atingerea altui copac, in cursul experientelor pe marginea cercetarilor lui Mesmer.

Hollywood-ul chiar ar putea sa creeze un scenariu interesant, prezentandu-l pe marchiz facand pase magnetice in jurul unor persoane si apoi ar putea adauga mai multe elemente de dramatism, inclusiv un ulm cu aspect amenintator. Se mai adauga o muzica misterioasa si cativa nori negri etc., si sunt sigur ca efectul va fi cat se poate de dramatic pe ecran.

O contributie mai importanta din partea lui Puysegur a fost descoperirea de catre el a transei asemanatoare somnului, careia i-a dat numele de „somnambulism”, care s-a pastrat pana in zilele noastre. Fenomenul s-a petrecut pentru prima oara in 1784, cand un tanar pastor, Victor Race, a cazut intr-un somn linistit, in loc sa intre in convulsiile obisnuite cand a fost legat de un copac „magnetizat”. Puysegur a descoperit ca tanarul putea sa raspunda la sugestii in timp ce parea ca doarme.

Potrivit lui Robert Darnton, autorul cartii Mesmerism and the End of the Enlightenment in France, marchizul a devenit celebru, obtinand chiar un anumit sprijin din partea guvernului.

In toamna anului 1784, marchizul de Puysegur efectua magnetizari pe o scara foarte larga, cu sprijinul entuziast al autoritatilor din Bayonne si relatarile referitoare la realizarile lui circulau in intreaga tara, insotite de o lista de vindecari obtinute prin magnetizare.

Pe de alta parte, dupa aceasta, marchizul de Puysegur a inceput sa experimenteze fenomenele de perceptie extrasenzoriala si alte teorii inacceptabile pentru comunitatea stiintifica. Cu toate acestea, ajunge in istorie, gratie descoperirii transei somnambulice, precum si pentru ca a fost primul in istoria medicinii care a experimentat diagnostificarea afectiunilor in starea de transa – in ciuda faptului ca diagnosticele sale se stabileau prin intermediul celui de-al 6-lea simt si erau in mod frecvent incorecte.

Insa decizia lui Puysegur de a experimenta fenomenele de perceptie extrasenzoriala, chiar a fost cea mai mare greseala a lui?

In Hypnosis: The Cognitive-Behavioral Perspective – hipnoza: perspectiva cognitiv-comportamentala – Nicholas Spanos si John Chaves afirma urmatoarele:

Mesmer si Puysegur au sustinut ca fenomenele hipnotice depind de o anumita dibacie sau de anumite abilitati supranaturale ale hipnotizatorului, sub a carui putere, persoanele „magnetizate” s-ar fi comportat, practic, asemenea unor roboti.

Dupa cum am mentionat anterior, marchizul credea in mod gresit ca subiectii sai se aflau „sub puterea sa” – si, pe undeva, exista si in zilele noastre oameni care cred in continuare acest lucru! Din nou, ne-am putea intreba: cat de diferita ar fi fost istoria hipnozei, daca Mesmer si Puysegur ar fi inteles ca toate fenomenele de magnetizare erau, de fapt, automagnetizari indrumate?

Poate ca problema cu acest mod de a percepe este aceea ca elimina o mare parte din aspectul stiintific al acestui proces necesitand mai multa arta – mai ales in cazul subiectilor care se opun. Chiar si in zilele noastre oamenii mai dezbat inca intrebarea cine detine puterea.

Alti practicieni ai perioadei

Pana in prima parte a secolului al 19-lea, multi oameni au studiat si au practicat diverse tipuri de hipnoza, in numeroase abordari diferite, cu toate ca termenul „hipnoza” inca nu fusese inventat. Au fost numite comisii care sa le investigheze descoperirile si cercetarile, elaborandu-se rapoarte care au fost la fel de nefavorabile ca si concluziile asupra activitatii lui Mesmer.

Majoritatea pionierilor acelor vremuri au urmat pasii lui Puysegur, experimentand clarviziunea si fenomenele de perceptie extrasenzoriala, aceste experimente si teme alimentandu-i pe sceptici. Dupa cate s-ar parea, majoritatea oamenilor cu mentalitate mai inclinata spre stiinta vor fapte stiintifice si teorii stiintifice – nu idei alternative – chiar daca amintitele idei alternative le aduc anumite servicii unor oameni. Pe de alta parte, nu este interesant oare, ca atat de multi dintre acesti oameni de stiinta au explorat si ei domeniile fenomenelor de perceptie extrasenzoriala? La cursurile mele nu se exploreaza aceste domenii, deoarece Charles Tebbetts a dorit ca materia cursului sau sa fie predata intr-un mod secular si credibil.

Arta hipnozei – prima pagina

Continuarea in articolul urmator


Acest cabinet este avizat de Colegiul Psihologilor din Romania(cod de inregistrare 1 CT 1705).Daca doriti sa va programati, puteti sa sunati la numarul de telefon, care se gaseste, cu un click aici, sau puteti sa completati spatiile libere si sa trimiteti un mesaj

Leave a Reply