Hipnoza ericksoniana

Legile minții subconștiente – Efectul Placebo

Mintea conştientă trăieşte în dimensiunile temporale pe care le cunoaştem, şi anume trecut, prezent şi viitor, în timp ce mintea subconştientă trăieşte numai în prezent. În mintea subconştientă, trecutul reprezintă amintiri prezente şi viitorul predicţii prezente.

Exemplul următor explica semnificaţia folosirii timpului prezent. “Voi fi fericit” semnifica pentru mintea subconştientă că acum nu eşti fericit; dar vei fi fericit în viitor. În primul rând, viitorul nu vine niciodată. Deci nu cere ceva din viitor. Viitorul este ca un morcov ţinut în faţa cuiva pentru a alerga după el, dar nu-l va prinde niciodată. În al 2-lea rând, implicaţia de “a nu fi fericit” este scopul dat minţii subconştiente. Mintea subconştientă este atunci obligată să te menţină nefericit.

Rostirea corectă este la timpul prezent: “Sunt fericit.” Dar să spunem că tocmai ţi-a murit câinele, ai picat la un examen, sau ai primit o citaţie de la fisc, şi nu eşti fericit! Bine, dar dacă vrei să alungi deprimarea, atunci trebuie să spui şi sa gândeşti “Sunt fericit – acum.” “A fi fericit acum” va fi scopul oferit minţii subconştiente. Neurotransmiţătorii circulă în ambele sensuri, de la minte la trup şi de la trup la minte. O dată ce mintea subconştientă accepta conceptual de “a fi fericit”, acel mesaj, la rândul lui, este trimis către celulele trupului tău şi atunci trupul tău răspunde fiind fericit.

Folosirea timpului prezent pare stranie pentru mintea conştientă, dar este necesară. De ex., când îţi programezi ceasul deşteptător mental, spui: “Sunt perfect treaz la 7 dimineaţa.” Şi nu “Voi fi treaz la 7 dimineaţa.”

Mintea subconştientă va accepta numai un singur concept ca fiind adevărat la un moment dat. În mintea subconştientă pot fi păstrate mai multe concept (gânduri, obiceiuri, programe) la un moment dat, dar numai unul va fi predominant. Astfel, când mintea subconştientă recunoaşte un concept ca fiind adevărat, acel concept te ghidează şi domina tot ce faci.

Mintea subconştientă va renunţa la conceptual predominant numai când în ea va fi întipărit un concept opus mai puternic. Cert este ca un concept nu poate fi eliminat; el este întipărit în mintea subconştientă şi mintea subconştientă nu uita. Un concept negative trebuie să fie învins de unul pozitiv mai puternic. Vestea bună este că nu trebuie să fie cunoscută sursa conceptului; el doar trebuie să fie învins de unul pozitiv.

Imaginează-ţi că eşti o balanţă uriaşă. Întinde ambele braţe în lateral, paralel cu solul. În fiecare mână ţii talerul unei balanţe. Imaginează-ţi că eşti o balanţă mobilă – imediat ce un obiect este aşezat pe un taler, acesta se înclină imediat. Balanţa cântăreşte toate părerile pe care le ai despre tine însuţi într-un anumit domeniu. Mâna dreaptă tine talerul în care se afla părerile negative, iar mâna stângă tine talerul în care se afla părerile positive. Balanţa se va înclina într-o directive sau alta în funcţie de conceptual predominant.

Să presupunem că ai fost crescut într-o familie armonioasă. Părinţii ţi-au oferit multă iubire şi atenţie. Imaginea de sine pe care o dezvolţi este una de siguranţă şi încredere în sine. Astfel, părerile pozitive se îndreaptă spre talerul din stânga şi acesta vă cobora şi va rămâne aşa. Creşti având încredere în tine.

Dimpotrivă, să presupunem că John a fost crescut într-un mediu familial dezechilibrat. El a fost bombardat cu stimuli negative despre sine însuşi. “Nu eşti bun de nimic.” “Niciodată nu faci ceva cum trebuie.” “Eşti un băiat rău.” Timp de 20 de ani el a trăit în această familie, în care I s-au spus constant (repetare) aceste afirmaţii negative, şi de cele mai multe ori au fost spuse cu furie sau sarcasm (emoţie).

După atâţia ani, John ştie (în mintea conştientă) că este deştept, educat, şi atrăgător, dar din nu se ştie ce motive, el are o părere proastă despre sine (mintea subconştientă). Când mintea conştientă şi mintea subconştientă sunt în conflict, mintea subconştientă câştiga întotdeauna.

Pentru a transforma lipsa încrederii în sine în încredere în sine, John trebuie să se străduiască să afle de unde îi vine acea lipsă de încredere. Trebuie pur şi simplu să învingă conceptual de lipsa de încredere în sine, cu unul de siguranţă şi încredere în sine. El trebuie să-şi repete afirmaţii pozitive, binefăcătoare, care să-i crească încrederea. El trebuie să hrănească talerul din stânga pana ce, într-o zi, balanţa se înclină, şi iată! Mintea subconştientă a acceptat conceptual pozitiv. Acum încrederea în sine este conceptual dominant care va ghida acţiunile lui John.

William Glasser, doctor în medicină, a scris o carte, Schools Without Failure, sugerând că acest concept să fie folosit în şcoli. El a recomandat accentuarea feedback-ului pozitiv şi eliminarea celui negative. El a sugerat că elevii să nu fie pedepsiţi de profesori şi să nu existe note mai mici decât cele de trecere. El susţinea că elevii ar trebui să absolve şcoala cu o mai mare încredere în ei înşişi şi astfel ar învăţa mai repede, mai uşor şi cu bucurie. Acest concept este foarte valoros dar nu a fost acceptat de sistemul nostrum de învăţământ.

Această tehnică de predare nu se foloseşte ptr copiii nostrii, dar se foloseşte pe animale. Dresorii de animale au mai mult success dacă ignoră comportamentul negative al unui animal şi pun accentual pe comportamentul pozitiv când acesta apare.

Aşteptările reprezintă o profeţie care se auto-indeplinește. Acum vom examina cel mai bine documentat fenomen bazat pe această lege – efectul placebo.

Cuvântul placebo semnifica “Voi face pe plac”. Companiile de medicamente trebuie să ţină seama de “efectul placebo” atunci când testează un medicament. Medicamentele placebo reprezintă pastille care arăta la fel ca medicamentele care sunt testate dar ele conţin numai excipienţi inactivi folosiţi împreună cu medicamentul real. Aceşti excipienţi nu au valoare medicală, şi totuşi în toate studiile, cel puţin trezeci la sută dintre pacienţi relatează aceleaşi efecte curative precum cele resimţite în cazul medicamentului real. Efectul placebo nu poate fi explicat astfel decât prin faptul că sistemul de credinţe al pacientului determina acelaşi efect vindecător ca şi medicamentul real

Când pacienţii nu sunt conştienţi că li se dau medicamente, efectul placebo dispare. Când pacienţii nu sunt conştienţi, nu există aşteptări. Au fost realizate astfel de teste pentru a se demonstra că efectul placebo se datorează într-adevăr aşteptărilor şi nu altor factori

Dr. Sternbach a administrat în 1964 unui grup de voluntari o pastilă care nu conţinea nici un ingredient active. Prima dată când li s-a dat pastila, voluntarilor li s-a spus că li se oferă că medicament care stimula puternic activitatea stomacului. Data următoare voluntarilor li s-a spus că pastila le va reduce activitatea stomacului şi îi va face să se simtă plini şi greoi. A 3-a oară voluntarilor li s-a spus că pastila era un placebo şi va servi drept control. Deşi Dr. Sternbach a administrat aceeaşi pastilă în toate cele 3 ocazii, activitatea stomacului a 2/3 dintre subiecţi a răspuns conform indicaţiilor pe care le-au primit înainte de a lua pastilele. Stomacul subiecţilor a reacţionat în modul în care ei se aşteptau să reacţioneze.

Studiile au arătat că, credinţa unui pacient poate fi în mod dramatic afectată de doză în care este administrat medicamentul. O pastilă mare este mai eficientă decât una mică; o pastilă colorată este mai eficientă decât una albă; o pastilă amară este mai eficientă decât una fără gust; o injecţie este mai eficientă decât o pastilă; medicamentele administrate de un doctor sunt mai eficiente decât cele administrate de o soră medicală, şi medicamentele administrate de un doctor în halat alb sunt mai eficiente decât cele administrate de un doctor în haine de stradă. Credinţa parientului în medicament este determinate şi de modul în care medicamentul este administrat. Doctorul Benson, în Timeless Medicine, afirma că preparatele placebo pot fi în proporţie de 90% la fel de eficiente ca şi medicamentele reale, în funcţie de cum sunt administrate.

Testând un medicament pentru ulcere sângerânde, doctorii au descoperit că medicamentul avea un efect de 70% dacă era administrat ca un “potenţial” nou medicament, şi de numai 30% când era prezentat ca medicament “experimental”.

Studii mai recente au dovedit importanţa relaţiei doctor-pacient. Efectul placebo este mai puternic dacă doctorul îi priveşte pe pacienţi că participanti activi, spre deosebire de relaţia faceti-ce-va-spun.

Într-un experiment relatat de Dr. Joan Borysenko, unei treimi din numărul femeilor bolnave de cancer cărora li s-a administrat un preparat placebo în locul unuia chimioterapeutic le-a căzut părul. Singurul motiv pentru care s-a petrecut acest lucru, a fost că ele se aşteptau să le cadă părul.

Efectul placebo este suficient chiar şi în chirurgie. Dr. Bruce Moseley, Jr. a folosit chirurgia artroscopica (chirurgie printr-o mică incizie) pe 5 pacienţi, în timp ce alţi cinci au trecut printr-o operaţie simulară, în care incizia a fost realizată, dar nu s-a mai continuat cu nici o procedură de chirurgie recuperatorie. După 2 ani, cei care au suportat operaţia simulară au relatat aceleaşi beneficii în urma ei ca şi cei care au fost cu adevărat operaţi. Patru dintre cei din grupul placebo chiar le-au recomandat şi prietenilor chirurgia artroscopica.

Discuţia despre efectul placebo nu ar fi completă fără cazul dlui Wright, petrecut în 1957. Dl. Wright era pe moarte, fiind bolnav de cancer, iar doctorul sau, Bruno Klopfer, M.D., îi mai dăduse de trăit doar câteva zile. Dl. Wright a aflat de un nou medicament, Krebiozen, care era studiat la spital, şi l-a rugat pe dr. Klopfer să i-l prescrie şi lui. Deşi doctorul ştia că era prea târziu pentru vreun medicament să-l mai poată vindeca pe Dl. Wright, el s-a înduplecat şi i-a prescris dlui Wright o injecţie pentru ziua de vineri.

Când s-a întors la spital luni, dr. Klopfer se întrebă dacă pacientul său mai era în viaţă. Dar a fost uimit să-l găsească pe Dl. Wright vioi şi activ. Dr. Klopfer relata că “tumorile dlui Wright se topeau ca untul pe plita încinsă.”. Dl. Wright a plecat acasă şi şi-a reluat activităţile obişnuite, pană ce a aflat că Krebiozenul nu era atât de eficient pe cât se credea. În scurt timp Dl. Wright se afla din nou la spital, pe moarte.

Dr. Klopfer şi-a dat seama că de fapt efectul placebo era cel care îl vindeca pe dl. Wright, astfel i-a spus că Krebiozenul folosit în studiile despre care se vorbise recent era dintr-un lot mai vechi. Doctorul i-a administrat pacientului său o altă injecţie, spunându-I că obţinuse Krebiozen nou. Din nou tumorile s-au topit ca untul pe o plită încinsă şi dl. Wright a părăsit spitalul. Dar a apărut un alt raport care arată că Krebiozenul nu avea efectul scontat şi cercetările au fost abandonate. După ce a auzit despre acest raport, dl. Wright s-a întors la spital şi a murit după câteva zile.

Voi inchia discuţia despre efectul placebo cu un citat din Norman Cousins. Cousins a scris cărţi şi a predate cursuri postuniversitare provenind de la propria sa vindecare de o boală fatală folosind râsul pentru stimularea sistemului imunitar, sistemul vindicator al trupului. “De-a lungul anilor, ştiinţa medicală a identificat sistemele de bază ale trupului – sistemul circulator, sistemul digestiv, sistemul endocrin, sistemul nervos autonom, sistemul nervos parasimpatic, şi sistemul imunitar. Dar trebuie subliniat şi rolul celorlalte 2 sisteme care sunt esenţiale pentru funcţionarea corespunzătoare a ființei umane:

  • Sistemul vindecător și sistemul de credințe. Sistemul vindecător este modul în care trupul îşi mobilizează toate resursele pentru a învinge boala. Sistemul de credinţe este adeseori activatorul vindecării.

Efectul inversat

Nu poţi să dormi. Cu cât eşti mai hotorat să dormi, cu atât eşti mai treaz.

Eşti aproape de a câştiga un trofeu la golf pentru prima dată. Mai este doar o ultimă gaură. Îţi spui în sinea ta să nu dai atenţie apei din faţă. Dar cu cât încerci mai mult să nu te gândeşti la ea, cu atât te gândeşti mai mult. Te blochezi şi mingea ajunge în apă.

În primul rând

Acum mai bine de un secol, Emil Coue scria: “Când voinţa (mintea conştientă) şi imaginaţia (mintea subconştientă) sunt în conflict, imaginaţia (mintea subconştientă) câştigă întotdeauna.” Să luăm ca exemplu momentul când te străduieşti să-ţi aminteşti numele cuiva care vine spre tine. Eşti cu alt prieten pe care va trebui să-l prezinţi femeii care vine spre voi. Te temi că vei fi pus într-o situaţie penibilă pentru că ar trebui să-ţi aminteşti numele ei. Încercând să-ţi aminteşti cum se numeşte, devii nervos, şi cu cât vrei mai mult să-ţi aminteşti numele ei, cu atât devii mai nervos. Teama (mintea subconştientă) de a fi pus într-o situaţie penibilă învinge voinţa (mintea conştientă) de a-ţi aminti numele persoanei.

Totuşi femeia ajunge în dreptul tău şi se scuză că se grăbeşte şi nu se poate opri. Eşti uşurat, te relaxezi (încetezi să-ţi mai impui voinţă), şi îţi apare imediat în minte numele ei.

Pentru a fi mai clar, Emile Coue descria acest aspect în termini matematici. El spunea că puterea imaginaţiei (mintea subconştientă) este egală cu pătratul puterii voinţei (mintea subconştientă) (ex: 1=1;2=4;3=9)

De aceea, cu cât vei depune mai mult efort să vrei, cu atât puterea imaginaţiei tale va creşte, şi la o scară mai mare. Astfel, “imposibilitatea de a-ţi aminti” va câştiga. Cu cât vei vrea conştient mai mult ceva, cu atât mai mult vei spori puterea opusă. Ideea este să nu vrei ceea ce-ţi doreşti. Trebuie să lasi ca acel lucru să se producă. Mintea conştientă trebuie să rămână pasivă şi detaşată.

În al 2-lea rând

De fiecare dată când vrei să faci ceva, apare de asemenea teama că nu vei reuşi. Teama este o emoţie puternică. Dacă teama de eşec este mai puternică decât voinţa de a reuşi, teama învinge. Teama de eşec este acceptată de mintea subconştientă şi ea invinge hotărârea conştientă de a reuşi.

Să luăm în considerare următoarea domonstrație mentală. Imaginează-ţi o scândură de lemn lată de 10 cm, suspendată la 15 cm deasupra solului. Acum încearcă să mergi pe scândură. Este foarte simplu! Mergi înapoi şi lateral. Simplu! Acum imaginează-ţi că aceeaşi scândură este suspendată între doi zgârie-nori de câte 30 de etaje fiecare. Încearcă să mergi acum pe scândură! Este mai greu, nu-I aşa? Şi totuşi este aceeaşi scândură şi ai de făcut acelaşi lucru. Dar acum apare o teamă imensă. “Dacă voi cădea? Voi muri! Este înfricoşător să privesc în jos. Oricine ar putea aluneca mergând pe bucăţica asta îngustă de lemn.” Oricât de mult ai vrea să mergi pe scândură, teama este mai mare. Pentru a merge pe scândură acum, ai nevoie de o mare încredere în tine însuţi – suficient de mare pentru a te aştepta să reuşeşti să mergi pe scândură.

Joci golf si te aflii în faţa unui public numerous. Vrei să faci impresie bună, dar te temi să nu ratezi mingea. Cu cât vrei mai mult să te relaxezi şi să loveşti mingea de 250 de metri direct în josul terenului, cu atât devii mai tensionat şi mai aproape de a rata mingea. Tiger Woods are atât de multă încredere în sine, încât teama nu este o problemă pentru el. Pur şi simplu se relaxează şi execută o lovitură reuşită.

Pentru a contracara legea efortului invers trebuie să ai încredere pentru a alunga frica şi trebuie să aştepţi la success. În cel mai rău caz, trebuie să ai o atitudine neutră. Trebuie să rezişti tendinţei de a realiza eforturi conştiente.

La un curs avansat Silva, am fost martorul unei demonstraţii de radiestezie. I-am povestit soţiei mele despre ea când am ajuns acasă, şi ea mi-a sugerat să repet demonstraţia şi pentru ea. Eram încă plin de încredere de la curs şi eram sigur pe mine. Dacă instructorul o putea face, înseamnă că puteam şi eu.

În primul rând, am ieşit afară din cameră şi soţia mea mi-a ascuns cheile de la maşină. Când m-am întors, am ţinut în sus una din baghetele pentru radiestezie şi ea s-a mişcat. Am mers în acea directive ţinând ambele baghete de radiestezie. Când am trecut pe lângă o găleată de curmale japoneze, baghetele s-au încrucişat. Am dat la o parte câteva curmale şi mi-am găsit cheile. Uau! Am fost amandoi impresionaţi.

Apoi am rugat-o pe soţia mea să-şi imagineze un zid undeva în cameră. Am început să merg prin cameră şi când am ajuns la un anumit loc, baghetele de radiestezie s-au încrucişat – exact unde îşi imaginase ea zidul.

Data următoare când am ţinut cursul, m-am gândit să fac aceasta demonstraţie. Dar în minte mi-a apărut gândul: “Dacă nu reuşesc, voi părea ridicol şi întreaga clasă îşi va pierde încrederea în mine.” După cum era de aşteptat, nu am putut repeta demonstraţia. Teama de eşec, teama de a pierde încrederea cursanţilor (care este un aspect foarte important pentru acest curs), a învins voinţa mea de a realiza o demonstraţie reuşită.

Autor: Harry W. Carpenter


Acest cabinet este avizat de Colegiul Psihologilor din Romania(cod de inregistrare 1 CT 1705).Daca doriti sa va programati, puteti sa sunati la numarul de telefon, care se gaseste, cu un click aici, sau puteti sa completati spatiile libere si sa trimiteti un mesaj

Leave a Reply