Hipnoza ericksoniana

Învingerea fricii

“Atunci când te confrunţi cu o frică anormală, fixează-ţi atenţia asupra primului lucru pe care ţi-l doreşti. Lasă-te absorbit şi captivat de dorinţa ta. Această atitudine îţi va conferi încredere şi îţi va ridica moralul. Puterea Infinită a subconştientului se mişcă în favoarea ta. Nu poate da greş. Aşadar, pacea şi siguranţa sunt ale tale. Frica de eşecul în sine creează experienta eşecului.”

Cei mai mulţi dintre noi suntem îngrijoraţi de problemele care apar în muncă şi în viaţa noastră şi, aşa cum am văzut, putem învăţa să ne descurcăm cu ele. Totuşi, există situaţii când problemele par prea complicate şi nu le putem face faţă. Frică a înlocuit încrederea în subconştientul nostru.

Frica este cea mai vastă dintre condiţiile mentale negative, reflectându-se cu efecte devastatoare în sistemul uman. Are mai multe trepte de gradaţie, de la starea de alarmă de gradul 0, spaimă, teroare, până la cea mai mică urmă de ameninţare a raului. Dar efectele pe care le produce sunt aceleaşi – o impresie paralizantă asupra centrilor vitali, care pot produce, prin intermediul sistemului nervos, o varietate de simptome negative, în fiecare ţesut al corpului.

Frica este asemenea gazului de acid carbonic, răspândit în atmosferă. Acesta produce asfixierea mentală, morală şi spirituală şi, câteodată, moartea – moartea energiei, moartea ţesuturilor şi moartea oricărei dezvoltări.

Nenumăraţi oameni suferă din cauza fricii de un rău iminent. Îi urmăreşte chiar şi în cele mai fericite momente. Fericirea lor este otrăvită de el, astfel încât ei nu se pot bucura sau simţi confortabil în nici o situaţie. Este fantoma de la banchet, scheletul din dulap. Este impregnată în propria lor viaţa şi este evidentă în timiditatea excesivă, în tremuratul lor şi în însăşi fiinţa lor.

Ne temem adesea că deciziile pe care le luăm la serviciu vor avea ca rezultat eşecul, criticile şefului, retrogradarea sau chiar concedierea. Această stare poate cauza dureri de cap, ulcer şi probleme emoţionale. Frica este una dintre principalele cauze ale neîmplinirii la locul de muncă, ale eşecului de a avansa în carieră şi chiar ale concedierii.

Frica îţi poate domina viaţa

Îngrijorarea, anxietatea, mânia, gelozia şi timiditatea sunt primele simptome ale fricii. Dacă nu sunt identificate şi rezolvate, ele se vor transformă în frică. Frica este principala cauză a nefericirii şi a ineficientei şi a transformat mulţi oameni în laşi şi rataţi şi a condamnat la mediocritate mai mulţi oameni decât oricare altă cauză. Orice s-ar face atunci când cineva suferă din cauza unei senzaţii de frică sau are o presimţire, este prea puţin eficient. Frica ucide originalitatea, îndrăzneală, tăria; omoară individualitatea şi slăbeşte toate celelalte procese mentale. Marile performante nu se obţin sub imperiul fricii sau al unui pericol iminent. Frica arată întotdeauna slăbiciunile, prezența laşităţii. Este ucigaşul anilor, sacrificatorul fericirii şi ambiţiei şi distrugătorul carierelor.

Frica denaturează acţiunile mentale obişnuite şi împiedică acţionarea înţeleaptă în caz de urgenţă, pentru că nimeni nu poate gândi coerent şi acţiona cu înţelepciune atunci când este paralizat de frică. Atunci când devii melancolic şi descurajat în legătură cu afacerile tale, când eşti condus de frica eşecului şi bântuit de spectrul sărăciei şi al suferinţelor familiale, înainte de a realiza, vei atrage chiar lucrurile de care vrei să te fereşti.

Nu e nevoie să te temi. Spune-ţi acest lucru în mod repetat. Treptat, subconştientul tău îl va accepta. Şi subconştientul îl va crede, pentru că tu crezi asta cu mintea ta raţională. Orice crede conştientul tău, subconştientul va prelua şi transpune în practică. Nu ezita şi nu te sustrage! Subconştientul ştie când eşti sincer. Ştie când crezi cu adevărat şi atunci răspunde. Dacă, în loc să cedezi în fața fricii, vei continua să păstrezi prosperitatea în gând, să-ţi asumi o atitudine optimistă, plină de speranţă şi să-ţi conduci afacerile într-o manieră sistematic, calculată, vizionara, eşecurile vor fi rare.

Schimbă-ţi gândul de la frică la încredere

Avem capacitatea de a distruge uşor frica doar prin schimbarea modului de a gândi. Frica deprimă, apasă, sufocă. Dacă este absorbită, va transforma o atitudine creativă pozitivă într-una neproductivă, negativă, aceasta din urmă fiind potrivnică oricărei realizări. Efectul fricii, în special acolo unde sentimentul fricii a devenit un obicei, este acela de a usca însăşi sursa vieţii. Încrederea care înlocuieşte frica are un efect opus asupra corpului şi a creierului. Lărgeşte, deschide natura, dă viaţă abundentă celulelor şi creşte puterea creierului.

Frica este devastatoare pentru imaginaţie, care poate imagina cele mai cumplite lucruri. Încrederea este antidotul perfect, pentru că, în timp ce frica vede numai întuneric şi umbre, încrederea vede raza de lumină, soarele din spatele norului. Frica te face să priveşti în jos şi să aştepţi la ce e mai rău, în timp ce încrederea te ajută să priveşti în sus şi să te aştepţi la ce este mai bun. Frica este pesimistă, încrederea este optimistă. Frica prezice întotdeauna eşecul, încrederea prezice succesul. Nu poate exista frica de sărăcie sau de eşec atunci când mintea este dominată de încredere. Îndoiala nu poate exista în prezenţa încrederii. Este deasupra oricărei adversităţi.

Andrew L. era un violonist foarte talentat. A fost cel mai bun violonist din orchestra liceului, iar profesorii săi l-au încurajat să urmeze o carieră de solist. Andrei nu avea nici o problemă să fie cel mai bun din orchestră şi să cânte ca solist în faţa unei audienţe reduse ca număr. Atunci când orchestra liceului a fost aleasă să cânte un concert pentru vioară de Beethoven, într-o sală de concerte, Andrew a fost ales solist. A cântat superb la repetiţii, dar în noaptea concertului, în faţa unei săli pline, Andrew s-a pierdut. Era atât de pătruns de frică, încât nu a putut cânta şi a trebuit să fie condus în afară scenei.

Din acel moment, Andrew a refuzat să mai cânte. A ales să urmeze o altă cariera, dar a visat întotdeauna să trăiască viaţa de muzician. Ar fi putut fi salvată cariera muzicală a lui Andrew? Cu siguranţă, da. Alţi bărbaţi şi femei au învins tracul de scenă ca să devină mari actori, muzicieni, solişti vocali şi oratori. Au refuzat să se lase înfrânţi de unul sau mai multe eşecuri. Au avut încredere în ei înşişi.

O încredere puternică este un bun de preţ, pentru că nu se destramă niciodată; vede dincolo de o piedica temporară, de neînţelegere, de necazuri; vede soarele din spatele norului. Ştie că lucrurile se vor termina cu bine, pentru că vede ţelul pe care ochiul nu-l poate zări.

Învingerea fricii

Ca să pornim pe drumul spre învingerea fricii, trebuie să înţelegem mai întâi ce este acel lucru care ne generează frică. Întotdeauna este vorba despre un lucru care încă nu s-a întâmplat – este inexistent. Necazul este un lucru imaginar la care ne gândim şi care ne înspăimântă cu posibilitatea de a adeveri.

Mulţi oameni se tem să meargă pe o punte îngustă, aflată deasupra pământului. Dacă acelaşi spaţiu îngust ar fi fost marcat de podeaua unei camere, ar fi putut merge perfect, fără să se gândească la faptul că ar putea să-şi piardă echilibrul. Cel mai periculos lucru legat de parcurgerea unor asemenea spaţii este frica de a cădea. Oamenii echilibraţi pur şi simplu nu se tem; ei nu lăsa ca posibilitatea unui pericol să-i influenţeze, îşi păstrează puterile sub control. Un acrobat trebuie doar să-şi învingă frica, ca să poată executa salturile care-i uimesc pe spectatori.

O slabă convingere că frica este imaginară nu va fi de ajuns, până ce nu îţi vei antrena mintea să respingă sugestiile fricii şi să lupţi împotriva tuturor gândurilor care conduc la frică. Acest lucru presupune o grijă constantă şi un efort mintal susţinut. Atunci când gândurile şi presimţirile fricii încep să se insinueze, nu le tolera şi nu le lăsa să se dezvolte. Schimbă-ţi gândirea într-una afirmativă, conform acţiunilor pozitive pe care le poţi întreprinde.

La fel cum frica te poate demoraliza, acţiunea de învingere a fricii te poate conduce la obţinerea unor mari realizări. Într-o zi ploioasă şi cu vânt, un student care urma să participe la o cursă de alergări era îngrijorat. Trebuia să participe la cursă, dar frica îl paralizase. Mai târziu, s-a spus că arata ca un om care urma să fie dus la scaunul electric sau ca un om torturat. Antrenorul său avea aceleaşi temeri legate de vreme, dar le ţinea pentru el, în vreme ce călătoreau amândoi cu trenul. Alergătorul se temea că vântul, care se înteţise, va adăugă câte o secundă fiecăruia dintre cele patru tururi pe care le avea de parcurs. Antrenorul ştia daunele pe care o astfel de îndoială le poate aduce unui atlet şi l-a asigurat pe alergător că era în stare să facă ceea ce avea de făcut … cu motivaţia necesară, cu un motiv solid să îşi dorească să o facă. I-a spus alergătorului temător că mintea sa poate învinge orice oprelişte şi că ştia un alergător irlandez care câştigase o cursă dură, fără antrenament sau alimentaţie adecvată, doar cu dorinţa de a învinge. Şi dacă aceasta ar fi singura ta şansă, l-a întrebat antrenorul. Alergătorul vrea să spună mai târziu că avea nevoie ca antrenorul să-i spună că putea face faţă provocării. Avea nevoie ca acea voce puternică să-i spună ceea ce el spera în sinea lui: că putea să se confrunte cu această mare provocare, în ciuda oricăror piedici. Antrenorul, Fritz Stampfl, avea să scrie ulterior că cel mai de preţ bun al unui atlet, în afară de condiţia fizică, este o judecată echilibrată şi calculată, alături, de încredere şi curaj. Ar trebui să ştie cel mai bine: i-a insuflat lui Roger Bannister curajul de a alerga o milă în mai puţin de 4 minute.

Preia comanda asupra minţii tale

Trebuie să învăţăm cum să stabilim un control al gândurilor, sentimentelor şi răspunsurilor noastre. Nu trebuie să lăsăm frica să hotărască în locul nostru. Trebuie să preluăm controlul şi să-i spunem fricii: „Eu sunt stăpânul, îmi voi face ordine în gânduri, nu-mi este frică să iau această decizie”. Spune-i minţii tale către ce să-şi îndrepte atenţia şi vei fi la fel ca un angajator care le spune angajaţilor lui să-i respecte instrucţiunile.

Trebuie să preiei comanda asupra minţii tale, să nu le permiţi altora să o guverneze. Crezul, dogma, tradiţiile, superstiţia, frica şi ignoranța guvernează mintea unei persoane obişnuite. Cel mai mare deşert din lume nu este Sahara, este mintea unei persoane obişnuite. Prea mulţi oameni nu sunt stăpâni pe propria minte, nu fac nici un efort să gândească pentru ei înşişi. Îşi lasa minţile conduse de alţi membri ai familiei sau guvernate de părerile şefilor lor sau ale colegilor de serviciu cu convingeri mai puternice. Nu lăsa să se întâmple acest lucru. Sporeşte-ţi puterea subconştientului ca să rezişti dominaţiei exercitate de alţii şi afirmă-ţi abilitatea de a-ţi controla destinul.

Studiază-ţi temerile

Directorul de vânzări al unei corporaţii multinaţionale a mărturisit că, atunci când a început să lucreze în vânzări, trebuia să se învârtă în jurul clădirii în care lucra de 5 sau 6 ori, înainte de a avea curajul să sune un client.

Supervizoarea sa era, în egală măsură, foarte experimentată şi foarte receptivă. Într-o zi, ea i-a spus: „Nu te teme de monstrul care se ascunde în spatele uşii. Nu este nici un monstru. Eşti victima unei convingeri greşite”.

Supervizoarea a continuat prin a-i spune că, de fiecare dată când simţea primele semne ale fricii, începea să lupte împotriva ei. O confrunta, îşi privea temerile în faţă. Atunci când a făcut asta, întotdeauna a descoperit că frica devenea insignifiantă.

Agnes, şefa lui Sarah M., era un tiran. Întotdeauna minimiza munca tuturor subordonaţilor. Se grăbea să critice şi nu lauda, nici nu lua în seamă munca bine făcută. Sarah ura să meargă la muncă şi tremura la propriu atunci când Agnes se apropria de biroul ei.

Ea a observat că Rebecca, o colegă de serviciu, nu părea niciodată speriată de diatribele lui Agnes. Sarah a întrebat-o cum putea să rămână atât de senină în condiţiile date. Rebecca i-a spus: „Atunci când am venit prima dată aici, am fost îngrozită de Agnes şi eram pe punctul de a renunţa, dar aveam nevoie de serviciu. Am decis că nici Agnes şi nici altcineva nu îmi poate ruina viaţa, dacă nu le dădeam voie. Am realizat că singura persoană care mă putea face să mă simt neplăcut eram chiar eu. Dacă o las pe Agnes să mă facă să mă simt inferioară, voi deveni inferioară. Deci, atunci când mă ocăreşte, îmi intră pe o ureche şi îmi iese pe cealaltă. Îi blochez negativismul şi mă concentrez asupra lucrurilor bune din viaţa mea. Îmi înclin capul şi spun <Da, doamna> şi îmi văd mai departe de treabă. Încearcă şi tu să faci asta. Nu se va întâmpla imediat, dar, după o vreme, vei fi în stare să laşi să treacă pe lângă tine răbufnirile lui Agnes, fără să te afecteze”.

Transformă înfrângerea în victorie

Poate că trecutul reprezintă o dezamăgire amară pentru tine. Atunci când priveşti înapoi, s-ar putea să simţi că ai fost un ratat sau, în cel mai bun caz, că te-ai complăcut în mediocritate. Poate nu ai reuşit să faci lucrurile pe care te aşteptai să le faci, poate ai pierdut bani atunci când plănuiai să-i câştigi sau poate ai pierdut prieteni sau rude care îţi erau dragi. Poate ţi-ai pierdut afacerea sau poate casa ţi-a fost luată pentru că nu ai putut plăti ipoteca pe ea sau din cauza stării de rău sau a inabilităţii constante de a munci. Un accident serios te-a lipsit în aparenţă de puteri. Noul an s-ar putea să-ţi ofere o perspectivă descurajantă. Şi totuşi, în ciuda tuturor acestor ghinioane, dacă refuzi să te laşi învins, victoria te aşteaptă.

Nu există nici un motiv să te simţi inferior dacă îţi pierzi curajul şi îţi este frică să înfrunţi lumea, pentru că ai făcut o greşeală sau ai avut o alunecare, pentru că afacerea ta a dat greş, întrucât ceea ce îţi aparţinea a dispărut ca urmare a unui dezastru sau a altui ghinion, imposibil de evitat.

Acesta este un test pentru curajul tău: Cat de mult a mai rămas în tine, după ce ai pierdut totul, în afară de tine? Dacă te laşi la pământ acum, ridici mâinile şi te recunoşti înfrânt, nu a mai rămas mare lucru din tine. Dar dacă, având inima plină de speranţă şi privirea îndreptată spre viitor, refuzi să renunţi sau să-ţi pierzi încrederea în tine, dacă nu iei în calcul o retragere, îţi vei demonstra că eşti mai presus de pierderile pe care le-ai suferit, mai presus de greutăţi şi mai important decât orice înfrângere.

Ai putea să spui că ai dat greş de prea multe ori, că nu are sens să mai încerci şi că ai căzut de prea multe ori ca să mai încerci să te ridici. Prostii! Nu există eşec pentru o persoană al cărei spirit este de necucerit. Nu contează cât de târziu este sau câte eşecuri repetate ai avut, succesul este în continuare posibil. Adesea, în viaţa cotidiană, în articolele din ziare şi în biografii sau chiar în faţa ochilor noştrii, vedem femei şi bărbaţi care îşi îndreaptă greşelile din trecut, se ridică din amorţirea descurajării şi se uită din nou spre viitor.

Dacă ai stofă de câştigător, dacă ai hotărâre şi energie în tine, ghinioanele, pierderile şi înfrângerile vor dispărea şi te vor întări.. Reverendul Henry Ward Beecher spunea că „înfrângerea este aceea care transforma osul în cremene şi zgârciul în muşchi şi ne face invincibili”.

Trebuie să revii ori de câte ori este nevoie şi să transformi înfrângerea în victorie. Acesta este secretul oricărei persoane curajoase şi nobile care a trăit vreodată.

De multe ori, ajungem la un moment de criză în viaţă, când ne confruntăm cu obstacole despre care credem că sunt o calamitate teribilă, care nu se poate evita! Ne temem că ambiţiile noastre vor întâmpina obstacole sau că vieţile noastre ar putea fi distruse. Teama unui şoc, despre care credem că ne va depăşi, pe măsură ce ne apropriem de el, este un lucru înspăimântător.

Unii oameni se descurcă admirabil până la jumătatea existenţei lor, în timp ce lucrurile decurg uşor pentru ei. În vreme ce acumulează proprietăţi şi câştigă prieteni şi reputaţie, personalităţile lor par puternice şi bine echilibrate; dar atunci când un necaz apare, un eşec în afaceri, panica sau o mare criză în care pierd totul, atunci sunt complesiti. Frica se strecoară în subconştientul lor şi le domina personalitatea.

Renunţă la orice altceva, dacă trebuie, dar nu-ţi pierde încrederea în tine. Nu te lăsa pradă fricii! Înlocuieşte frica cu speranţa! Agaţă-te de ea cu toată fiinţa. Eşti mai important decât orice eşec material ce te poate lovi, care abia dacă va fi menţionat în biografia ta şi va fi privit ca un simplu accident în cariera ta – un inconvenient, dar nu unul important.

De reţinut:

  • Frica şi îngrijorarea ne fac să atragem chiar lucrurile de care ne temem. Obiceiul fricii afectează sănătatea, scurtează viaţa şi paralizează eficiența. Îndoiala şi frica înseamnă eşec; încrederea însemna optimism, frica înseamnă pesimism.
  • Încrederea este antidotul perfect, în timp ce frica arată doar întunericul şi umbrele, încrederea înseamnă lumina de la orizont, soarele din spatele norului. Frica te resemnează şi te face să te aştepţi la ce este mai rău; încrederea îţi da optimism şi anticipează ce este mai bun. Întotdeauna frica anticipează eşecul, încrederea anticipează succesul.
  • Alungă-ţi din minte convingerile false, erorile şi superstiţiile. Ordonă minţii şi gândurilor tale să accepte cu deschidere ca ceea ce cauţi exista deja în Mintea Infinită şi tot ceea ce trebuie să faci este să o identifici mental şi emoţional şi atunci ea se va înfăptui.
  • Prea mulţi oamen se tem să-şi folosească propriile minţi. Acceptă ca minţile să le fie guvernate de părerile şefilor sau colegilor de birou. Nu lăsa să ţi se întâmple asta. Educă-ţi puterea subconştientului pentru a rezista dominaţiei exercitate de alţii şi afirmă-ţi abilitatea de a-ţi controla destinul.
  • Eşti cu mult mai presus decât orice eşec material care ţi se poate întâmpla. Nu contează ce calamitate te loveşte, ce dezamăgire sau eşec vine asupra ta, tu eşti deasupra lui. Nu-ţi pierde stăpânirea de sine.

Autor: Joseph Murphy


Acest cabinet este avizat de Colegiul Psihologilor din Romania(cod de inregistrare 1 CT 1705).Daca doriti sa va programati, puteti sa sunati la numarul de telefon, care se gaseste, cu un click aici, sau puteti sa completati spatiile libere si sa trimiteti un mesaj

Leave a Reply