Hipnoza ericksoniana

Folosirea Legii Atracției

„Bărbaţii şi femeile sunt magneţi umani. Aşa cum un magnet de metal va interacţiona numai cu acele lucruri care sunt atrase de el, la fel şi noi suntem atraşi unii de alţii şi stabilim relaţii cu lucrurile şi oamenii care răspund gândurilor şi idealurilor noastre.”

De ce unii oameni atrag mai uşor atenţia altor oameni, sunt capabili să se împrietenească mai repede şi atrag mai uşor admiraţia celorlalţi, în timp ce alţii de-abia se descurcă?

Atunci când întâlnim unii oameni  suntem impresionaţi de „personalitatea” lor plăcută. Felul în care se prezintă ne dă mai multă încredere în ei, ne face să-i admirăm şi să ne simţim confortabil alături de ei. Aceşti oameni au cucerit legea atracţiei. Atrag atenţia şefilor lor, clienţilor lor, tuturor oamenilor cu care vin în contact. Astfel de bărbaţi şi femei sunt oamenii pe care îi alegem să ne fie mentori. Din acest grup sunt aleşi conducătorii companiilor şi aceşti oameni urcă pe scara succesului.

Psihologul american William James defineşte personalitatea ca fiind un set de tipare caracteristice de comportament, individual evoluate, care determină funcţionarea zilnică a ambelor niveluri, atât a conştientului, cât şi a subconştientului. Se spune că personalitatea reprezintă balanţa dintre factorii ereditari şi o combinaţie de factori de control conştienţi şi externi.

Lucrul important este să ţinem minte că aceste caracteristici care atrag pot fi dezvoltate. Unele faţete ale noastre le avem din naştere – aspectul fizic, inteligența şi unele talente -, dar fiecare dintre noi are capacitatea de a potența caracteristicile native şi de a le dezvolta ca să obţină tipul de personalitate pe care ceilalţi îl vor admira. Putem învăţa cum să folosim Legea Atracţiei.

Nu este uşor să devii persoana care îţi doreşti să fii, dar totul începe cu o dorinţă puternică şi o hotărâre de a dezvolta caracteristicile native. Poţi dezvolta un comportament extravertit, vesel, optimist şi pozitiv, un tip de comportament care se va bucura de aprecierea bărbaţilor şi femeilor cu care vei relaţiona.

Caracteristicile personalităţii pot fi dobândite

William James considera că personalitatea este suma tuturor caracteristicilor individului. Aceasta include puterile fizice şi psihice, dar şi hainele, casa, soţia şi copiii, strămoşii şi prietenii, reputaţia şi realizările, posesiunile şi contul bancar. Toate aceste lucruri generează acelaşi nivel al emoţiilor. Dacă ele cresc şi prosperă, te simţi triumfător, dacă se diminuează şi dispar, te simţi dărâmat, nu neapărat în acelaşi fel pentru fiecare lucru, dar în mod asemănător pentru fiecare dintre ele.

Personalitatea este metoda prin care noi ne exprimăm către lumea exterioară. Nu suntem numai animale gregare, cărora le place să fie în atenţia semenilor, ci avem o înclinaţie interioară să fim observaţi şi apreciaţi favorabil de ceilalţi oameni.

Anumite personalităţi sunt mai mari decât frumuseţea fizică şi mai puternice decât învăţătura. Şarmul personalităţii este un dar divin care conduce personalităţile puternice către poziţiile de vârf într-o carieră şi, câteodată, controlează chiar destinul unor naţiuni.

Oamenii care posedă această putere magnetică ne influenţează în mod inconştient. Din momentul în care ne aflăm în prezenţa lor, avem un sentiment de amplificare. Ei sunt sursa de inspiraţie pentru subordonaţi la serviciu, pentru clienţii lor, iar alţii îi iau ca repere pentru propriile cariere şi vieţi. Ei deschid în noi, posibilităţi despre care nu aveam cunoştinţă anterior. Orizontul nostru se lărgeşte, simţim cum o nouă putere ne împinge întreaga fiinţă, experimentăm un sentiment de uşurare, ca şi cum am fi fost eliberaţi de o greutate care ne apasă de mult.

Mare parte din şarmul unei personalităţi magnetice vine dintr-un comportament frumos, cultivat. Tactul este, de asemenea, un element foarte important – poate cel mai important. Trebuie să ştii exact ce ai de făcut şi să fii în stare să faci acel lucru la momentul potrivit. Judecata corectă şi bunul-simţ sunt indispensabile acelora care vor să dobândească această putere magică. Bunul-gust este unul dintre elementele care întregeşte şarmul personal. Nu poţi ofensa gusturile altora fără să-i jigneşti.

Caracteristicile personalităţii pot fi dobândite. Plecând de la ideea că toţi oamenii sunt egali în drepturi şi oportunităţi, trebuie să recunoaştem că nu toţi au acelaşi nivel de inteligenţă, aceeaşi forţă fizică sau aceeaşi cantitate de energie, dar, indiferent de situaţia lor, ele pot fi sporite prin autoeducare şi autodezvoltare. Aceia care sunt dornici de cunoaştere şi au ambiţia de a reuşi vor fi în frunte. Poţi alege să munceşti pentru a-ţi dezvolta caracteristicile pe care vrei să le dobândeşti. Practică este cel mai important lucru.

Principalele calităţi care dau unei persoane un statut perfect sunt : răbdarea, bunătatea, generozitatea, umilinţa, curtoazia, altruismul, liniştea şi sinceritatea. Aceste trăsături nu sunt ereditare, ele pot fi dezvoltate. Consideră-le cadru de lucru pentru personalitatea pe care doreşti să o creezi, din calităţile pe care le găseşti în complexitatea naturii tale.

Din nefericire, unii oameni care au toate aceste calităţi nu sunt consideraţi a avea o personalitate plăcută, pentru că nu au o prezenţă plăcută. Aceasta nu înseamnă frumuseţe fizică. Nu trebuie să te naşti cu o față frumoasă sau cu un fizic frumos pentru a proiecta o prezenţă plăcută, dar, dacă nu te îmbraci potrivit şi îngrijit, dacă nu afişezi un zâmbet în locul unei priviri încruntate, dacă nu eşti curat, cele mai importante calităţi ale tale nu vor fi remarcate.

Felul în care arăţi este important, pentru că prima impresie pe care ceilalţi şi-o fac despre tine este determinantă ca să primeşti oportunitatea de a-ţi demonstra calităţile.

Nu numai că eşti judecat după felul în care arăţi, dar şi tu îi judeci pe alţii în funcţie de cum arată. Instinctiv, oamenii încearcă să cultive calităţile pozitive pe care le văd la persoanele pe care le admira. Poartă acelaşi tip de haine, le imita tunsorile, se poartă în acelaşi fel ca modelele lor. Poţi face acelaşi lucru şi în privinţa celorlalte calităţi. Concentrează-te asupra caracteristicilor de personalitate ale oamenilor pe care îi respecţi şi tinde către ele. În această persoană poţi vizualiza persoana care îţi doreşti să fii. Nu te uita doar la bărbaţii şi femeile din cercul de cunoscuţi, ci ia ca model şi alte persoane care sunt exemplare ale personalităţii ideale, pe care ţi-o doreşti.

Cauta binele

Este atât de uşor să treci prin viaţa căutând binele şi frumosul, în loc să cauţi urâtul, să cauţi lucrurile nobile în locul celor mundane, să cauţi lumina şi bucuria în locul întunericului şi tristeţii, speranţa în locul disperării, să vezi partea frumoasă a lucrurilor în locul celei urâte. Să-ţi îndrepţi fața întotdeauna către soare este la fel de uşor ca atunci când priveşti umbra şi face toată diferenţă în caracterul tău între mulţumire şi nemulţumire, între bucurie şi tristeţe, între prosperitate şi strâmtorare, între succes şi eşec. Hrăneşte-ţi subconştientul cu aceste gânduri. Astfel se aplica Legea Atracţiei.

Învaţă, aşadar, să cauţi lumina. Refuza să arborezi umbrele şi petele, imaginile negative, discordante. Rămâi la acele lucruri care îţi fac plăcere, care te inspiră şi îţi sunt de ajutor, şi îţi vei schimba întregul fel de a privi lucrurile, îţi vei transforma personalitatea într-un timp foarte scurt.

Un mod ca să dezvolţi cele mai bune trăsături în personalitatea ta este acela de a căuta cele mai bune trăsături în alţii. Acceptând cu o atitudine deschisă toate persoanele pe care le întâlneşti, dacă încerci să pătrunzi dincolo de masca exterioară a oricărui bărbat sau oricărei femei, până în cel mai ascuns punct interior şi prin cultivarea unui sentiment de bunătate, îndreptat către ei, poţi obţine acest dar inestimabil.

Nimic nu te va răsplăti mai mult decât obţinerea puterii de a-i face pe ceilalţi să se simtă mai uşuraţi, fericiţi şi mulţumiţi de ei înşişi. Oamenii fericiţi resping melancolia, tristeţea, îngrijorarea şi anxietatea venită de la toţi aceia cu care intră în contact, la fel cum soarele alunga întunericul. Atunci când intră într-o cameră plină de lume, acolo unde conversaţia lâncezeşte şi toată lumea pare plictisită, ei transforma atmosfera la fel cum soarele apare după furtună, dintre norii groşi şi negri. Toată lumea adopta o stare de voioşie de la cel care tocmai a intrat în cameră; gurile sunt descleştate, conversaţia apatică devine aprinsă şi energetică şi întreaga atmosferă este încărcată de bucurie şi voie bună.

Empatizează! Oamenii empatici se pun în locul oamenilor cu care intră în contact. Nu numai că aud ceea ce spune persoana respectivă, dar simt şi ceea ce simte acea persoană în acel moment. Cum ar putea cineva să nu le răspundă pozitiv unor asemenea oameni.

Menţineţi buna dispoziţie!

Dacă nu ai o atitudine mentală liberă de amărăciune şi vinovăţie şi nu priveşti fiecare zi că pe o binecuvântare de care trebuie să te bucuri, vei avea o viaţă tristă şi, cel mai probabil, neproductivă.

Nu putem să dăm ceea ce este mai bun din noi dacă avem gânduri de răzbunare sau chiar neprietenoase faţă de alţii. Trăsăturile noastre dau ce este mai bun din ele doar atunci când lucrează în armonie perfectă. Dacă nu punem inima în ceea ce facem, nu vom putea realiza ceva numai cu mâinile şi capul. Ura, răzbunarea şi gelozia sunt otrăvuri fatale pentru tot ceea ce este nobil în noi, la fel cum arsenicul este fatal pentru viaţa fizică.

O atitudine binevoitoare, un sentiment de bunăvoinţă îndreptat către ceilalţi, este cea mai bună protecţie împotriva tuturor gândurilor neplăcute sau amare.

Într-o personalitate binevoitoare este un şarm de care este greu să scapi. Este dificil de certat persoana care îl posedă. Există ceva în ea care te atrage. Nu contează cât de ocupat sau îngrijorat eşti, cât de mult îţi displace să fii întrerupt, nu ai inima să refuzi o persoană cu o asemenea personalitate.

Secretul de a te face plăcut

Emerson spunea: „Ceea ce eşti vorbeşte despre tine atât de tare, încât nu aud ceea ce spui”. Nu putem ascunde ceea ce suntem, cum simţim, pentru că avem o aură, o personalitate; aceasta poate fi rece sau caldă, atractivă sau respingătoare, potrivit trăsăturilor şi calităţilor noastre.

O persoană egoistă, care se gândeşte întotdeauna numai la sine şi caută întotdeauna să obţină avantaje numai pentru sine, care este rece, lipsită de înţelegere, lacomă, nu poate radia o atmosferă caldă, plăcută. Dacă egoismul, indiferența, avariţia şi lăcomia sunt dominante în firea ta, le vei radia şi îi vei îndepărta pe ceilalţi, pentru că acestea sunt trăsături pe care oamenii le detestă instinctiv.

Calităţile care atrag sunt efervescente, flotabile, calităţile care resping sunt curgătoare. Adică, oamenii care nu au magnetism sunt egocentrişti, se gândesc prea mult la ei înşişi. Nu dau niciodată suficient, întotdeauna caută ceva, absorbind, primind un beneficiu, încercând să obţină un avantaj pentru ei înşişi. Sunt lipsiţi de înţelegere, cordialitate, prietenie, sunt un amestec negativ.

O bucată de oțel magnetizat va atrage numai produsele făcute din fier. Nu are nicio afinitate pentru lemn, cupru, cauciuc sau alta substanţă care nu conţine fier. Când erai copil, ai descoperit că magnetul tău poate ridica un ac, dar nu poate ridica un chibrit sau o scobitoare. Va atrage numai pe cei la fel ca el.

Bărbaţii şi femeile sunt magneţi umani. La fel cum magneţii vor atrage dintr-o grămadă de resturi numai pe acelea pentru care au afinitate, şi noi suntem atraşi de oameni, stabilim relaţii cu ei, cu lucrurile şi oamenii care răspund gândurilor şi idealurilor noastre.

Mediul nostru, cei legaţi de noi, starea noastră generală reprezintă rezultatul atracţiei noastre mentale. Aceste lucruri ni s-au întâmplat în plan mintal pentru că noi ne-am concentrat asupra lor şi vor rămâne cu noi atâta vreme cât vor continua să existe în mintea noastră.

Aplicarea Legii Atracţiei

Unii oameni au magnetism natural, dar, atunci când le analizezi caracterul, descoperi că au anumite calităţi pe care le admirăm în mod instinctiv, calităţile care atrag orice fiinţă umană, calităţi ca: generozitatea, nobleţea, cordialitatea, simpatiile lărgite, viziunile largi asupra vieţii, utilitatea, optimismul. Aceştia sunt cei care aplica Legea Atracţiei.

Nu există vreo calitate care să nu poată fi dobândită şi întărită. Dacă vei face asta, vei auzi o chemare pe care ceilalţi nu o vor auzi.

Indiferent care sunt ocupaţia şi reputaţia ta, succesul depinde într-o mare măsură de impresia pe care o laşi asupra celorlalţi. Pentru tineri, folosirea acestei legi, pentru atragerea şi dezvoltarea unei personalităţi magnetice, plină de forţă şi atractivă, înseamnă totul. Cultivă-ţi însuşirile de inimă! Intelectul şi puterea de judecată au prea puţină legătura sau chiar deloc cu atracţia personală. Partea iubitoare, nu cea intelectuală, este aceea care atrage şi-i reţine pe oameni.

Aceasta nu este un lucru greu de făcut. Oricine îşi poate cultiva abilitatea de a plăcea şi forţa de caracter care îl va face o forţă reală. Cunoascand Legea Atracţiei – calităţile şi caracteristicile care fac diferenţa între magnetici şi non magnetici- este uşor de comparat şi eliminat o însuşire în favoarea alteia. Astfel, putem cultiva calităţile generoase, vesele şi folositoare mintal şi putem elimina calităţile opuse; pe măsură ce facem asta, vom descoperi că suntem din ce în ce mai interesaţi de ceilalţi, iar aceştia vor deveni, la rândul lor, mai interesaţi de noi. Pe măsură ce ne vom dezvolta magnetismul, prin îmbogăţirea aurei personale cu gânduri, cuvinte şi fapte bune, vom observa că suntem din ce în ce mai bine primiţi oriunde am merge, suntem din ce în ce mai căutaţi; îi vom atrage pe oameni din ce în ce mai mult.

Prin influenţarea subconştientului cu trăsăturile pe care le admiram la alţii – acele calităţi care ne atrag – vei deveni atractiv pentru ceilalţi. Pe măsură ce-ţi însuşeşti aceste trăsături, ele te vor caracteriza şi vei dobândi o personalitate atractivă, magnetică.

Trăieşte o viaţă sănătoasă

Primul pas pentru dobândirea magnetismului este acela de a-ţi consolida sănătatea. O sănătate robustă, cuplată cu o atitudine mentală corectă, o minte optimistă, plină de speranţă, voioasă şi veselă, va contribui enorm la dobândirea magnetismului.

O persoană cu o sănătate robustă radiază o atmosferă puternică, viguroasă şi curajoasă, în timp ce alta, cu o vitalitate scăzută, trage de la alţii în loc să le dea. Forţa psihică şi sănătatea ajută la crearea unei personalităţi magnetice, plină de forţă. Oamenii cu minţi alerte, vioaie, cu o scânteiere în priviri şi cu mişcări elastice şi care se bucură de vitalitate corporală au un mare avantaj asupra celor lipsiţi de vitalitate şi cu o stare fizică slăbită.

Recunoaşte-ţi greşelile

O metodă de a-i îndepărta pe oameni de tine este să fii îngâmfat, plin de importanță, arogant, un individ care nu recunoaşte când greşeşte.

Warren Buffett, acest guru al investiţiilor, probabil unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, nu numai că ştie a folosi cuvintele „eşec” şi „greşeala”, dar merge până acolo încât le face reclamă. În 1989, a început o formă practică de povestiri despre sine, publicând o listă a greşelilor pe care le-a comis în „Letter to Investors”. În scrisoarea sa, Buffett recunoaşte nu numai greşelile pe care le-a comis, ci şi oportunităţile pe care le-a ratat, pentru că nu a acţionat corect. Convingerea lui Buffett este aceea că francheţea aduce acelaşi beneficiu şi managerului, şi acţionarului. A spus-o în felul următor: „Preşedintele Consiliului de Administraţie care îi înşală pe ceilalţi în public în cele din urmă se înşală singur în privat”. Buffett crede în analizarea greşelilor personale mai degrabă decât în concentrarea exclusivă pe succes.

Probabil că acest tip de francheţe îi dă posibilitatea lui Buffett să fie plin de voie bună la birou. Este cunoscut pentru faptul că are spirit de echipă şi că îi place să vină la muncă în fiecare zi. Oamenii sunt atraşi de el. Oare pentru că este bogat? Sau este invers?

Fii deschis când faci cunoştinţă cu cineva

Trebuie să-i faci pe oameni să simtă că au întâlnit o persoană sinceră. Nu-i saluta pe oameni cu formulele stereotipe „Ce mai faceţi”, „Mă bucur să vă cunosc”, formule lipsite de trăire, de sentimente. Fii o persoană socială. Priveşte-i în ochi pe oamenii cu care faci cunoştinţă, lasă-i să-ţi simtă personalitatea. Întinde-le o mână bucuroasă, însoţită de un zâmbet şi vorbe frumoase, pentru a-i face să ţină minte că au întâlnit o adevărată forţă şi fă-i să fie bucuroşi atunci când te vor reîntâlni.

Dacă vrei să fii popular, atunci va trebui să-ţi dezvolţi sociabilitatea. Trebuie să-ţi laşi inima deschisă şi nu aşa cum fac mulţi, să o laşi pe jumătate deschisă, ca şi cum le-ai spune oamenilor pe care îi întâlneşti: „Poţi să arunci o privire înăuntru, dar nu poţi să intrii până nu voi considera dacă este cazul sau nu te las să intrii”. Foarte mulţi oameni sunt zgârciţi atunci când vine vorba de sociabilizare.Par să ţină la păstrare pentru ocazii speciale sau pentru prietenii foarte apropriaţi. Cred că este mult prea pretenţioasă ca să o împartă cu toată lumea.

Vei fi surprins să vezi că această strângere caldă, bucuroasă de mână poate crea o legătură de bună dispoziţie între tine şi cei pe care îi întâlneşti. Oamenii pe care îi întâlneşti îşi vor spune: „Este o personalitate foarte interesantă. Vreau să ştiu mai multe despre această doamnă sau acest domn. M-a întâmpinat într-un fel neobişnuit, Această persoană vede în mine ceva ce majoritatea persoanelor nu văd”.

Cultivă-ţi obiceiul de a fi sociabil, de a-i întâmpina pe oamenii cu deschidere şi căldură, cu inimă deschisă şi vei avea parte de adevărate minuni. Vei observa că răceala, rezerva şi indiferența, lipsa de interes pe care le observi acum la ceilalţi vor dispărea. Oamenii vor vedea că eşti cu adevărat interesat de ei, că vrei cu adevărat să-i cunoşti, să le fii pe plac, să le devii interesant. Vei dobândi însuşiri atractive, la care înainte nu îndrăzneai să speri. Oamenii te vor căuta, îţi vor cere sfaturi şi te vor ajuta să-ţi realizezi visurile.

Alege-ţi un mentor – fii un mentor

O metodă excelentă de a avansa în carieră este aceea de a-ţi căuta şi de a urma un mentor. Această persoană are toate atributele despre care am discutat până acum şi, nu numai că este în stare, dar este dispusă să le împartă cu ceilalţi.

Mentorii sunt un bun exemplu de oameni care au învăţat să stăpânească Legea Atracţiei. Nu numai că te pot înzestra cu această cunoaştere, dar te pot şi ghida printre nuanţele culturii din compania în care lucrezi.

Şi, atunci când ai obţinut succesul şi ai ajuns într-o poziţie de conducere, îţi poţi răsplăti mentorul devenind tu însuţi un mentor pentru un nou-venit în organizaţie.

Autor: Joseph Murphy


Acest cabinet este avizat de Colegiul Psihologilor din Romania(cod de inregistrare 1 CT 1705).Daca doriti sa va programati, puteti sa sunati la numarul de telefon, care se gaseste, cu un click aici, sau puteti sa completati spatiile libere si sa trimiteti un mesaj

Leave a Reply